Pastreaza aceasta amintire a timpului care mai tarziu itzi va oferi clipe de fericire si nu uita ca in trecutul vietzii tale, m-ai cunoscut pe mine!" Cand m-ai cunoscut erai o persoana oarecare, dar timpul m-a facut sa vad si sa intzeleg ca esti o persoana caruia sa-i daruiesc intreaga inima si intregul suflet. MULTZUMESC PENTRU CA EXISTI!

"Femeia e o coperta de destin,
femeia e o insula niciodata cucerita definitiv,
femeia e un ceas care, daca nu-l intorci, o ia inainte,
femeia e un clopot cu dangat de lacrima,
femeia e o sete de zbor,
femeia e o papusa de lut cu inima de roua,
femeia e un dor nestins de tandrete,
femeia e o dimineata cu doua rasarituri,
femeia e o ploaie de primavara
stransa in causul palmelor unui barbat..
Ce frumos putem vorbi si scrie despre femeie
cand ne aducem aminte ca mai este si femeie.
In rest, o calcam in picioare, o invinovatim pentru nimic,
o taram prin viata cum vrem noi,
n-o lasam niciodata sa aiba ultimul cuvant.
Si facem toate astea cand stim ca femeia e un zeu in carne si oase.
Cu toate ca se afla in rai"
*
„Femeia-daca te intrebi ce este,
poate aflii chiar acum:
e o fiinta cu inima de aur,
dar suferinta-o face scrum;
caci viata-i una este, scurta
si dac-odata a gresit,
soarta n-are sa-i mai ierte,
timpul nu este oprit.
si zilele ii sunt iubire,
iubire pentru tot ce este sfant,
barbatul e sortit a-i fi pereche
cat ea traieste pe pamant.
iar cand tineretea ei se duce,
va plange amarnic, c-asa este ea,
asa e femeia cu sufletul mare,
asa este poate si viata ta. „
*
SINGURUL LUCRU CARE CONTEAZA
‚Femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...
....
femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei
....
fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii
....
o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux
femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti
....
femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor.”
*
Erotica
„A fost o dimineatza de miercuri catre joi,
spre patru jumatate.
eram numai noi doi,
si rupti de restul lumii printr-un imens abis.
tu ,blanda langa mine,
abandonata in voia mangaierilor mele.
intr-o miscare de leagan a capului
ti-am simtit gura cald intredeschisa,
cu zambetul trist,
amestec de pofta si nesupunere,
umbrit de nerabdare si nesiguranta
erai cu mine,in fiinta mea
cand m-am aplecat linistit sa-ti implinesc voia,
erai langa mine
sarpe sau Eva,
si nici un paradis nu m-ar fi retinut,
pe mine,Adam,
de mi-ar fi fost fagaduit fara fiinta ta.
tu erai paradisul ,si in tine eram
pentru tine munca se facea vrednica
de a fi dorita.
adormita in bratele mele
erai atat de buna,
ca ochii tuturor muritorilor
ar fi trebuit sa se spele de lacrimi"
*
„Eu nu ma caiesc,
c-am adunat in suflet si noroi
dar ma gandesc la tine.
Cu ghiare de lumina
o dimineata-ti va ucide-odata visul,
ca sufletul mi-asa curat,
cum gandul tau il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plange mult atunci ori vei ierta?
Vei plange mult, ori vei zambi
de razele acelei dimineti,
in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta
<<NU STII CA NUMA-N LACURI
CU NOROI PE FUND CRESC NUFERI?>>”
*
„Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.
Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, de altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.
*
„Sa fii pedepsit cu dorinta-cumpli-
sa stii ca privind o data un chip,amintidu-ti
dupa aceea ,mai rara,mai des,de faptura ei moale
si calda- n-ai sa mai poti scutura de pe tine
ca de pe aceste muritoare ocoluri ale carnii,
din jurul gandului tau-
niciodata dorinta de a o mai vedea,
de a o cuprinde cu bratele amandoua
si de ai mai simti trupul tresarind si suflarea
ei faramatandu-ti-se pe fata-sa-ti fie pedeapsa
atata timp cat ai sa mai simti ,
sa mai vrei,cu ochii deschisi
sa contiune lumina,
pedeapsa ta sa te apere
sa simti tortura neputintei de a nu mai stii,
de a o mai simti -de a-ti mai aminti macar de fiinta
aceea -despre care,prin oanze de apa,
iti mai aduci aminte
ca i-au auzit vocea
si ningea afara imens-
si acum totul continua.”
*
„Suflet de copila, de ce esti, acum, aproape?
Îmi amintesc cum tu-mi spuneai despre iubire
Ca vrei sa fie o mica simpla daruire-n noapte
Sa nu lase-n urma ei decât o farâma de sclipire.
Dar tu n-ai ascultat copila si tot ce s-a întâmplat
Nu este decât o parte din vina ce amploare a luat
Acum când sufletul tau curat s-a îmbatat
De mireasma dragostei lui Eros
Zeul împarat.
Ai vrut sa-mparti iubirea, ce gând necugetat
Cu cel ce are-n suflet furtuni si haos rasfirat.
Tu vezi copila, iubirea nu-i de dat asa usor
Peste rani, vor creste altele-n locul lor.”
*
„As vrea sa fiu un fulg de nea
Care sa cada pe pleoapele tale
Tu sa clipesti si sa ma transformi
In lacrimi fierbinti, sa-ti mangai obrajii;
As vrea sa fiu picatura de ploaie
Sa-ti sarut buzele calde si umede
Macar o clipa...
As vrea sa fiu o raza de soare
Sa te pot privi in ochi
Macar o clipa.
As vrea sa fiu o lacrima de-a ta
Sa ma nasc din ochii tai
Sa traiesc pe obrazul tau
Si sa mor pe buzele tale...
Iar daca tu ai fi o lacrima de-a mea
N-as plange niciodata
De teama sa nu te pierd!”
*
„Ochii mei de plans au obosit
Si adesea drumul l-am gresit
Sa-nplinesc destinul nostru am sperat
adio,dulcea mea iubire
C-atat de mult am suferit
Te las ca nu mai am putere
Sa te urmez la infinit
Adio pentr-o vesnicie
Pentru tine atatea in urma am lasat
Trecutul meu va fi uitat
Eu te-am iubit la nebunie
Tu suferinta-n loc mi-ai dat”
*
„Invata-ma cu ce sa-ncep intai
si-n care vorbe-anume tuturor
sa spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai,
si cum, de-atatea lumi luminatori,
pe gura ta surasu-i ca un soare;
ei poate niciodata n-or sa stie
din fiecare clipa trecatoare
cum ne-am durat noi cate-o vesnicie
iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas
iti cânt atatea cantece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niste cuvinte simple-ar fi ramas
Invata-ma cu ce sa-ncep si cum
sa-i spun acestei lumi cit mi-i de draga
ca te-a nascut cu truda ei intreaga
pe tine bucuria mea de-acum.
Ea poate niciodata n-o sa stie
ca-a nflorit in flori si-a curs in ape
ca din pamint si pura vesnicie
sa mi te-aduca asa cum esti, aproape.
Si fiindca-o sa murim si noi odata
gindeste-te n-ar fi pacat sa moara
cuprinsa-n noi, atita primavara
si dragostea ce inima deodata?”
*
Minte-ma
„Minte-ma ca ma vrei,
Minte-ma ca ma intelegi,
Iar eu te voi minti ca ma bucur,
Apoi minte-ma ca ma iubesti
Si te voi minti ca sunt fericit
Minte-ma ca n`o sa ma lasi,
Ca n`o sa ma chinui
Ca mereu noi doi vom fi impreuna,
Iar eu te voi minti ca te cred.
Si dupa toate astea Minte-ma ,
te rogggggggg,te rogggggg,
Minte-ma ca m-ai Mintit...”
*
„Pana sa te cunosc ,am iubit marea
pana sa te cunosc,am iubit muntii,
pana sa te cunosc,am iubit cerul.
pana sa te cunosc,am iubit iubirea.
pana sa te cunosc,am iubit cunoasterea.
te-am cunoscut si tot ce-am iubit a devenit TU
tu,acest urlet din adancul cel mai adanc al fiintei
mele.
te-am cunoscut si de-atunci,
nu ma mai recunosc"
*
………
„Inchide pleoapele pret de-un vis
Intinde-ti bratele catre mine
Vei vedea ca sunt acolo
Sa ma alini, sa-mi fie bine.
Ce dor mi-a fost si ce greu
Dar a trecut, acum esti aici
Vreau sa taci si sa te simt
Vorbele-s mult prea mici.
Stiu, stiu, totul va fi bine
Azi maine , poate inca o zi
Cand voi intinde mana catre tine
Stiu, stiu ca te voi gasi.
Si de va veni despartirea
De voi intinde mana iar
Poate nu vei mai fi tu
Doar amintirea ta in dar.
Mi-e bine, cat mi-e bine aici !
Respir adanc sa ma imbat de tine
Lasa-ma sa stau o clipa, te rog
O clipa mare, mare langa tine.”
*
„Tu esti în inima mea ca un dar
neasteptat si mult prea scump,
pe care il cercetez mirat iar si iar,
cu-aceeasi nesecata desfatare.
Esti tainica-mi putere si mandrie,
de când te stiu mi-i cerul mai aproape
si nu mai pot durerile sa vie,
sa-mi tulbure-ale sufletului ape.
Tu mi-ai facut tarana mai usoara
si inima asa de dulce, grea,
ca ramura ce toamna se-mpovara
de greutatea roadei de pe ea.
Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai rasfrant în suflet ca-ntr-un lac,
si-adanci de-atuncea-s gandurile mele,
de aur glodul inimii, sarac.
Acestea toate sa ti le platesc
nu voi putea, ci lasa-ma macar,
risipitoarea mea, sa te iubesc,
din darurile tale dandu-ti dar.”
*
„Ia seama, femeie, te iubesc infernal
te doresc cum calugarul ivirile sfinte
dar atentie, principesa de stal,
ia aminte
nu-mi cere supunere oarba si nici
nu-ti fa giuvaier la dest inainte
nici-un ham n-a-ncaput pe crestetul meu
ia aminte
tu, care gemi in fierbinti zvarcoliri
si-apoi blanda ramai, nefiresc de cuminte
iti apartin ca vreau eu,
ia aminte
un miliard de comori am in inima mea
"la inceput a fost cuvantul"-
eu sunt miliardar de cuvinte
pot sa-ti daruiesc cea mai inalta statuie de aur
dar nici un gram din metalul libertatii mele.”
*
Uneia din paradis
„Mi-a fost dor candva, iubito,
Tot ce-am tanjit, neclar,
Ostrov pe mari, iubito,
Fiinta si altar
Cu flori si rod gatite,
Si toate - mie doar.
O, vis solar, pierdut,
Nadejdi stelare, care mor
De-ndata ce s-au nascut!
Ma striga-un glas in Viitor:
:'Nainte! " - dar, langa Trecut,
( Un negru hau ) oprit din zbor
Raman inert si mut.
In mine - vai - acum pieri
Lumina, fumegand!
Nicicand! Nicicand! Nicicand!
( E glasul marii-n tarmi pustii,
Nisipul spulberand )
Un pom traznit nu va rodi,
Nu zboara-un soim, cazand.
De umbre ziua-i plina,
Si vise, noptzi se cern,
Sper-un loc ce ochii tai i-alina,
Si pasii tai l-astern -
In dansuri de lumina!
Pe-un mal de rau etern.”
*
Adio
„In mine sapate multe rani
si ma simt dezamagit
trebuia sa renunt la ce-am iubit
nu lua inapoi ce mi-a daruit
ma mai gandesc inca la ea
ce inocenta imi parea
vedeam in ea tot ce e dulce
marea se juca in ochii ei
adiiiio
visul frumos s-a terminat
adio
povestea noastra s-a incehiat
adio
nimic nu mai are rost
se-aud doar pashii
pashii grabitzi in noapte”
*
Inger si demon
Primeste-ma in adancul ratacirilor,
inchide-ma in lumea ta stramta
si lasa-ma sa plang la capul uitarii, sa uit...
Inca-mi mai simti atingerea rece
si inca mai tii firul punte ca sa vin?
Ce mult am fost! Ce mult raman!
Parca te vad si acum ridicand apusuri,
trecand trista printre valuri,
cu aripile cazute si frante de mitul lumii.
Te-am nascut din demon din visele unui inger
si am ingropat in noi intreaga tacere
*
„Mi-ai adus fericirea asa cum aduci cuiva o veste.
Mintea si sufletul meu si-au revenit dupa perioada grea
cand au suferit din lipsa de sentimente.
Nu mai umblu aiurea in noapte
gandindu-ma la nimic.
Sa stii ca nimicul ma omorase
fizic si, ce-I mai rau, psihic.
Mintea mea nu mai refuza sa-mi
Dea dreptate iar
Sufletul, sufletul este plin,
plin de sentimente.
Gandurile mele sunt bazate pe
un lucru frumos acum,
Nu ca atunci cand toate sentimentele mele
erau transformate in scrum.
Acum te am pe tine
Si toate aceste lucruri nu ma mai chinuiesc.
Si mintea mea, si sufletul meu,
si trupul meu iti multumesc.”
*
„Cararile iubirii sunt înc-un labirint,
În care ma înconjur în fiecare clipa
Pornesc grabit spre tine
dar ma opresc arzând caci mintea mea
întinsa gaseste numai visul.
Visez sa te iubesc ca altadat'
Sa-ti mângâi ochii, râsul
Sa te privesc în voie.
Visez la începutul cel fara de neant
În care-aceasta lume îmi aparea prin tine.
Înalta noastra clipa
Doi demiurgi alaturi am inventat iubirea
Iar stelele ce-n ceruri lumina si-au aprins
Sclipind asemeni noua si-au început menirea.
Visez la tine
La dragoste
La tot ce eu crezusem ca va fi viata noastra.
Îmi împletesc iubirea în sute de cununi
Mi-o regasesc în suflet
Te caut pe-tine-alaturi dar îmi visez doar visul.”
*
„Intr-o zi mi-am imaginat
Ca inimile noastre nu mai pot bate-mpreuna.
Mi-am smuls-o pe-a mea si am plecat.
Greseala fatala, greseala finala.
Prin rana iubirii
Mi s-a scurs viata.”
*
…………..
„Mai lasa-ma iubito, doar o clipa
sa dorm la subsuoara intamplarii
nu-mi priponi belciugul de aripa
vreau sa mai zbor o noapte cu cocorii
nu-mi apreta pulpana mea de zeu
cartofii pai nu-s hrana mea cereasca
al nebuniei mele minereu
nu vreau sub aragaz sa se topeasca
mai lasa-ma calare pe butoaie
in pivnita sublimelor candori
s-o fac de manz, de tap s-o fac, de oaie
sa-mi bata floarea vinului in nari
ti-oi face multi copii in consecinta
voi sta cuminte in prea scurtu-ti lant
daca amani acea clipa de cainta
cand dintii casniciei m-or patrunde - crunt”
*
Inger Pazitor
„Iubirea însasi te-a creat pe tine
Pentru un gând mi te-a trimis,
Din Flori de Rai ti-a dat parfumul
Pe care-l simt adesea-n vis.
…
În ochii tai se oglindeste cerul
Este un gând pur si adânc,
Privirea ta fulgeratoare
O vad, o simt adesea-n gând.
…
În chipul tau a pus iubirea
Furând din Rai, gânduri si soapte,
A desenat un chip de înger,
…
Ce-l vad în fiecare noapte.
Simt corpul tau nascut din ape,
Îti simt placuta mângâiere
Tu-mi luminezi întreaga noapte,
Tu esti izvorul de placere.
…
Apari când soarele apune
Si esti o stea în marea noapte.
Ca sa dispari spre dimineata
Si sa fii mult, mult prea departe.
…
Iubirea te-a nascut pe tine,
Te-a zamislit departe-n cer
Te-a coborât în gând la mine,
Însa tu esti din alta lume,
Esti dintr-o lume de mister,
Eu sunt un om iar tu un înger.”
*
Axioma placerilor
„Marginea MEA de lume
Si marginea TA de suflet
Se suprapun formand
O margine din sufletul lumii
Cuvantul TAU azvarlit in mare
Si sunetele gurii MELE
Se intalnesc pe o frunza
De toamna
De ani
Coada cometei TALE
Si cu nucleul cometei MELE
Formeaza o cometa numita IUBIRE
O cometa care uimeste oamenii
O data la un secol.”
*
„Daca as muri fara sa-ti spun " TE IUBESC "
M-ai putea ierta vrodata ?
Daca as muri si ti-as spune " TE IUBESC "
Chiar in clipa mortii
M-ai putea ierta vrodata ?
Daca as muri dupa ce ne-am iubi
Ca doi nebuni
M-ai putea ierta vreodata
Daca ai muri tu
Dupa ce ne-am iubi ca doi nebuni
De ce sa te iert ?
As muri impreuna cu tine”
*
„De-ai sti ce mult eu mi-am dorit
In noapte pasii sa ti-i simt
Sa stiu ca esti iar langa mine...
-Sa imi soptesti iar vorbe dulci-
Sa ma alinti cum stii mai bine...
Dar in zadar visez stingher,
Caci tu acum departe esti
-Cu vorbe dulci sa imi vorbesti-
Si nu ma mir de ne-am gasi
La mine tu sa nu mai vii,
Oricum ai tai ochi verzi vor sti
Intotdeauna a ma vraji,
Precum o data al tau par balai
M-a lipsit chiar si de grai.
Acum,cand departe ai plecat,
Sa-ti uit privirea-am incercat...
Si cand speram ca voi reusi
Din cruda-ti vraja a-mi reveni,
Sa-ncerc sa uit cata iubire
Mi-ai transformat in amagire
Imi dau seama ca-i in zadar...
Caci "ochii verzi" ma vrajesc iar...
Nu stiu de voi mai putea vreodata
Sa-ncerc sa mai iubesc o fata...
Caci tu mi-apari mereu in gand
Cand vad ochi verzi,pe un chip bland
Am vrut sa fac un juramant,
Un pact cu viata, in avant,
Sa ma razbun,oricum ar fi,
Pe orice ochi verzi
in cale-mi se vor ivi.
Insa vad cat de slab sunt
Cand ma gandesc ca nici in gand
Nu pot,nu reusesc nicicand
"Ochii verzi" sa ii infrunt... .”
*
„De vei plange pentru mine
Spune-mi ca sa plang si eu.
De vei plange pentru altu,
Iti doresc sa plangi mereu.”
*
„Te-am ales dintre toate femeile lumii,
ti-am asternut inima
Te-am invelit cu dragostea mea
ti-am infatisat rasaritul varstei
Si aura poeziei
si ca o jertfa ptr. ochii tai
am inchis usa si am renuntat la prieteni
si te-am asezat peste cerul fiintei
Ai fost prima durere si ultima -----
dar tu ,tradatoare...
Mi-ai mancat zilele
sl te manance strecea
Pe juramantul sf. meu rug
sa te chinuiasca intr-una intunericul
cosia sarpelui ... BLESTEMUL”
*
"Nu dispera cand greul vietii te apasa
Stelele din ochii tai
N-am sa le uit niciodata
Si nici un strop nu am sa pierd din
Iubirea noastra minunata
M-i te amintesc printre franturi
Cu buzele fierbinti
Si -acum chiar de vei incerca
Nu vei putea sa ma mai minti
Am crezut in tine,insa am gresit
Dar niciodata n-o sa-mi para rau
Ca te-am intalnit
Am sperat la o iubire ce nu putea sa fie
Si acum am ramas cu inima pustie”
*
« Am scris pe cerul albastru
TE IUBESC
Dar norii mi-au sters cuvintele
Am scris pe nisipul fierbinte
TE IUBESC
Dar valurile mi-au sters cuvintele
Am scris pe pamantul din gradina mea
TE IUBESC
Dar vantul mi-a spulberat cuvintele
Am scris pe inima mea
TE IUBESC
Dar nimeni si nimic nu imi va putea sterge cuvintele »
*
« Mi-e sufletul mii de cioburi,
Viata nespus de grea,
Doar ce-am gasit iubirea
Si ma despart de ea.

As da oricat din viata
Ca inima-mi ranita
Sa se vindece-ndata,
Sa fiu iar fericita.

Din ochii-mi verzi ca iarba
Rauri de lacrimi curg;
Am vrut sa-ti fiu iubita,
Am vrut sa-ti fiu mai mult.

Dar drumul vietii tale
Urmeaza o alta cale.
Fii fericit de-acuma
IUBIREA MEA CEA MARE. »
*
De ce privesti în ochii mei?
Sunt tristi si reci si-aproape goi
Caci fara tine n-am un rost
Când inima ta se-ascunde
Si trupul meu nu te-ajunge
Din nou stiu ca am gresit
…
Am fost niste copii
Care uita ce-au jurat
Atunci când stelele-au apus
Si timpul nu vine înapoi
Sa pot sa repar tot ce-am facut
Si poate sa reusesc sa uit
…
Te voi iubi mereu
Numai tu esti gandul meu
Atunci când îmi este greu
Te voi iubi mereu
Numai tu esti gandul meu
Atunci când imi este greu
…
Acum stau singur în fata monitorului
Iar vocea ta e-n jurul meu
Si iar ma pierd in amintiri...
Chiar daca nu mai vii
Si noi doi nu vom mai fi
As vrea ca tu mereu sa stii...
Te Voi Iubi!!!
*
„Imbratiseaza-ma mai tare ca niciodata
si,...lumea se v-a sfarima
v-a plinge luna ca nebuna
si soarele va staluci
iar noaptea ,ziua se v-a face
de tot ce-i rau ,nu voi mai sti
vreau ,sa te am la pieptul meu
sa uit de tot ce m-anconjoara
sa zic ca dragoste-a reala
iar tu sa rizi,ca te-am crezut...
si sa-mi promiti ce nu poti face
sa zici:de azi iti apartin....
si ca nimic nu ne desparte.
imbratiseaza-ma si minte-ma din nou
si,....lumea se v-a amuza
vor zice toti ca m-ai prostit
v-a plinge mama ca nebuna
iar eu voi ride pe ascuns
si astazi ziua noapte este,.
de tot ce-i rau n-ai vrea sa stiii...
vreau sa te string in brate iara,.
de asta data tu vei crede,
ca te iubesc cum n-am iubit
ca tu esti totul ptr mine;
dar,...cum sa-ti zic??!
eu....azi....te mint!”
*

Te iubesc
„Te iubesc cu toata toamna, te iubesc cu toata moartea,
Te iubesc cu toata viata, te iubesc cu tot ce esti,
Pentru tine lumineaza toate stinsele feresti.
Pentru tine se coboara din biblioteci si cartea,
Dar auzi ca e mai mare toamna asta decit noi,
Dar auzi un plug de berze ceru-n suflet ni-l rastoarna,
Te iubesc cu-ntreaga toamna, te iubesc cu-ntreaga iarna,
Tot ce vad in lumea mare iau in ochi si-mpart la doi,
Te iubesc cind nu mai este nici o umbra impotriva-ti,
Te iubesc din departare, te iubesc din trupul tau,
Te iubesc sub jugul dulce al parerilor de rau,
Sint actorul care joaca rolul ultimului crivat,
Te iubesc din tina insati, te iubesc din mine insumi,
Risul tau ce bine sade blind proteguit de plinsu-mi.”
*
« Atatea ceasuri rare, cu tine, am petrecut
cu tine, nici unul in van nu se stinse
n-a fost pierdut;
atatea flori am cules pentru tine
si niciodata nu fuse ceas mai frumos
si mai trist
ca ceasul plecarii
cand impreuna am auzit
in seara aceea sufletele in taina
cum si-au vorbit.
nicicand o floare mai gingasa n-a fost
gasita, aleasa
ca floarea ce stralucea deasupra-ti
de mine culeasa
desi pentru tine, desi pentru mine
nicicand n-a fost ceas,
furisat intre noi, sa nu-ti para mai iute
stins, fara glas
desi pentru tine,desi pentru mine
aleasa,menita,
floarea aceea, venind de la tine,
va fi vestejita,
inima-ti totusi trei lucruri vedea-va
pururea clare :
tu
acea seara
si
trandafirul acela
in floare »
*
Nu cere...

Nu cere frunzei sa nu se miste
Nu poate,exista VANTUL
Nu cere soarelui sa nu apuna
Nu poate,exista NOAPTEA
Nu cere omului sa traiasca vesnic
Nu poate,exista MOARTEA
Si nu-mi cere sa nu iubesc,
Nu pot,existi TU!
*

“In amintirea ta
inchin ptr a suta oara
acelasi gind cu alte cuvinte
si te pastrez intact in minte
au incercat atitea ginduri
sa te ingroape,
in zadar....
si nimeni n-a avut habar
ca inima-mi tresare
de cite ori imi amintesc
de tine,de aceea vara
si de un simplu te iubesc
in amintirea ta voi face
tot ce n-am putut atunci
si amintirea ta v-a zace
pina si pe al meu mormint
multi ani peste noi vor trece
ce vor amintirea sa mi-o ia
dar tie ti-am promis,iubite
eu in veci nu le-o voi da »
*

In noapte
« Pamantul in tacerea nopti il ascult
Simtind mirosul florilor din urma
Caut fiinta , pura vietate
Ce-si misca gandul catre imensitate
…
Iar tineretea batranului meu glas
Trist si zbuciumat de linistea naturi
I-si plimba amintirile pe un balansor
Inchis de mult , ne-alintat si far de glas
…
Si largul privirilor te duce-n infinit
Iar raza soarelui oprita intre nori
Rasuna ca o cupola de cristal
Ce suna a timpuri noi... »
*

« Doar ca-ntr-o noapte m-ai tinut in brate
Si gura mea-i de tine sarutata
De-aceea-s ca un crin, frumoasa
Si inca de fior sunt scuturata,
de aceea doar, ca m-ai tinut in brate...

De-aceea doar, ca ochii-ti ma privira,
Cu suflet in priviri,
mi-am pus pe frunte mandra diadema
adancei mele firi
de-aceea doar, ca ochii-ti ma privira...

de-aceea m-am nascut ca ti-am fost draga,
de-aceea imi fu veacul daruit,
sin intr-o viata goala, neimplinita
destinul meu mi s-a implinit,
de-aceea m-am nascut, ca ti-am fost draga »
*

„Si iarasi noapte.. si iarasi vant...
Acuma sufletu-ti ascult
Cum ma incanta c-un descant
Un cant care se tese-n gand

Si-acuma vad a noptii stele
Cum se dezmiarda in tacere
Si cum arunca pe pamant
Lumina-n vis, prin gand.. in vant

Iar luna sta in fata ta
Parc-a oprit-o cineva
In ceasul noptii luminand
O frunza care s-a desprins din gand

Si ma saruti.. incetisor
Buzele moi, cat mi-era dor
Si ma trezesc acum vazand
Ca totul nu-i decat un gand..”
*

« Tu esti cea mai frumoasa stea
Tu esti ce am în inima mea
Tu esti ce multi si-ar dori
Tu esti cea mai frumoasa zi."
*

Te iubesc
„Te iubesc si sunt in stare,
Sa-ti scriu numele pe garduri,
Sa te-nlantui cu privirea
Celui maiflamand ascet.
Te iubesc si fara rujuri,
Te iubesc si fara farduri
Ca un cavaler tomnatic
Cu pretentii de poet.
Te iubesc si cand sunt singur
Ca n-am bani in buzunare,
Si cand vad de plictiseala
Stele verzi si cai maro.
Ca pe-o noapte travestita,
Intr-o zi de lichidare.
Te iubesc in blugi cu capse,
Te iubesc si-n chimono,
Te iubesc la intamplare
Si-n aval si in amonte
Si pe unde porti inele
Si pe unde porti cercei
Ca un ins cu patru clase
Insa cu blazon de conte,
Te iubesc de la picioare,
Pan’la frunte daca vrei.”
*

Marile Taceri
„La geamul sufletului tau
Se-ngramadesc parerile de rau
Le uiti un timp dar ele se aduna
Si se soptesc alaturi impreuna.
Voiai sa uiti de tot, sa uiti de toate,
Si, incercand vazusi ca nu se poate
Sa fie leac? Sa ti-l aduca cine?
Ca noptile, si ele se-ngramadesc in tine
Si lacrima-i amara,
O lacrima de roua si-o lacrima de ceara
Ca am aprins in geam o lumanare
Si-o candela, la ce-a fost si doare.
Am tremurat ca doua stele
Intr-o-nganare muta intre ele
Mahnirilor si vietilor trecute
Rabdare pe tacute.
De cate ori, traite, ai murit?
Mahnirile ascunse le-ncepi si n-ai sfarsit.”
*

Saruta-ma
„Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sarutarea ta ar fi în stare
Sa stinga focul rau ce i-a cuprins,
Sa-i umple de iubire si de soare.
Saruta-mi gura, buzele-nclestate
Ce vorba si surâsul si-au pierdut.
Iti vor zambi din nou inseninate
Si-ndragostite ca si la-nceput.
Saruta-mi fruntea, gândurile rele
Si toate indoielile-or sa moara,
In loc vor naste visurile mele
De viata noua si de primavara.”
*

“Ea mergea capshuni s-adune,
fragi s-adune-
eu shedeam in prag la noi.
ea ca sharpele prin foi
vine-ncet, pe ochi imi pune
mainile ei mici shi moi,
in ureche-o vorba-mi spune,
rade lung shi fuge-apoi.
pieptul plin cu mana-l tzine,
strans il tzine,
ca-i piept tanar si mereu
ar salta, shi-n salt e greu.
sta pe loc shi-i pare bine.
bate-n palme:-"te shtiu eu:
nu mai viu! de viu la tine,
ma sarutzi shi nu mai vreu!"
eu o chem shi-i spui de toate,
multe toate,
multe bune shi-n zadar.”
*

Izvorul durerii
„Urma lacrimei mele pe obrazul inghetat...
Ca surisul unui pas
Lasat pe nisipul unei mari parasite...
Am plecat pentru atunci
Am plecat pentru cindva,
Pentru tacerea in care
Mingiierea ta nu s-a lasat
Peste sufletul meu...
Arata-ti coltii iubitori din nou
Iubire nestavilita a tineretii mele,
ingroapa-ma de vara aceasta
In care vulturii imi ard la crestet
Ca luminarile mari de nunta;
Gindul meu este un porumbel obosit
La capatul unei nopti de vara,
Dezleaga-ma iar in caderi abisale
Si inlantuie-ma iar in furtuni
De cuvinte si ginduri...”
*

Absenta
„Cuvintele se retrag
la o palma mai jos de cer
Cu trupuri de vant
Cu buze tremurande fara soapte...
cuvintele ma cheama din
vechi anotimpuri
Si trupul meu aiurand de absenta ta
naufragiaza-n intrebari
Si tot mai departe te strecori
ca o soapta incercuita de dor”
*

„De-ar fi sa-ti impartesti odata
Tu bogatiile ce ai,
Din toate darurile tale,
Ti-as cer-o lacrima sa-mi dai.
Mi-ai da atunci un strop de suflet,
Ce din adincuri îmi rasare,
Caci numai din adincul marii
Se pescuiesc margaritare...”
*

„Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamânt.”
*

„Inchide pleoapele pret de-un vis
Intinde-ti bratele catre mine
Vei vedea ca sunt acolo
Sa ma alinti, sa-mi fie bine.
Ce dor mi-a fost si ce greu
Dar a trecut, acum esti aici
Vreau sa taci si sa te simt
Vorbele-s mult prea mici.”
*

„Vino sa cutreieram intunericul,
sa rupem catusele adancului
si sa furam de-acolo o picatura
de albastru
Si, poate, ve navali lumina
Si ne va purifica fiinta
atat de patata de neincredere...
ca oamenii sunt oameni
si daca vom descoperi albastrul,
Si daca va navali lumina,
Vom vedea rasarind soarele,
Vom simti ca viata-i viata,
vom zambi viitorului...
Vom uita intunericul
ce l-am infrant cu pasii mintii,
vom vorbi de oameni,
de soare si de teluri...”
*

Preaiubito
„Te iubesc Preaiubito!
iarta-mi iubirea!
sunt prins ca o pasare ce-si pierde drumul.
cand inima mi-a fost tulburata,
si-a pierdut valul si-a ramas goala.
invaluie-o cu mila ,Preaiubito,
si iarta-mi iubirea!
daca nu am poti iubi Preaiubito,
iarta-mi durereea!
piezish nu te uita la mine de departe.
ma voi furisa indarat in ungherul meu
si voi ramane in intuneric
ca mainile -amandoua imi voi acoperi
goliciunea imimii rosind de rusine.
intoarce-ti fata de la mine,
Preaiubito,si iarta-mi durerea!
daca ma iubesti,Preaiubito,
iarta-mi bucuria!
cand inima-mi va fi rapita
de revarsarea bucuriei.
nu zambi vazandu-ma cum ma las
in voia valurilor
cand voi sedea pe tronul meu
si te voi carmui cu tirania dragostei mele,
cand ca un zeu ti-oi darui favoruri-
o,rabda-mi mandria ,Preaiubito ,
si iarta-mi bucuria!”
*

„E-asa de trist sa cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or sa mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o sa mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...
Si iarba asta o sa mai rasara,
iar luna tot asa o sa se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o sa fim a doua oara.
Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate
si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.”
*

„Vai, frumusetea ceasului de-acuma
de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine,
si-alaturi sa simtim sub talpa huma
de iarba vietii grea, cum de suspine
mi-i inima de cind nu te-am vazut?
Vreau soarele, pe degetele noastre
unite, un inel sa faureasca;
albastre zarile-n privirile-ti albastre
sa le privesc si dragostea sa creasca
din radacini batrine ca gradina
(mai mindra decit cea care s-a dus),
sa-mi ierti, si eu sa-ti iert, de-asemeni vina
de-a fi iubit mai mult decit am spus.”
*

„Arunc navodul tristetilor mele
in linistea ta plina de flacari
si bantuit de foame
incep a spera
n-am sa adorm
ci veghind in picioare voi sta
chiar daca o vesnicie
asteptarea-mi va parea
chiar daca fulgere cumplite
ferocitatea deasupra mea
isi vor descatusa
voi rezista
caci prea mult imi doresc
sa te posed preacurata femeie
ce inlacrimata cureti noaptea
de patimi si de cosmar
ce inlacrimata cureti ziua
de neputinta mea mistuitoare
voi veghea
ca nu cumva sa adorm cand
stramutarea ta in mine se va savarsi"
*

"In tot cursul vietii mele
Eu la tine ma gândesc
Si cu sufletul meu dulce
Iti spun sincer:
TE IUBESC!"
*

„Stiu, stiu, totul va fi bine
Azi maine , poate inca o zi
Cand voi intinde mana catre tine
Stiu, stiu ca te voi gasi.
Si de va veni despartirea
De voi intinde mana iar
Poate nu vei mai fi tu
Doar amintirea ta in dar.
Mi-e bine, cat mi-e bine aici !
Respir adanc sa ma imbat de tine
Lasa-ma sa stau o clipa, te rog
O clipa mare, mare langa tine.”
*

„Acum cand au trecut zeci de ani de atunci
imi dau seama ca parul tau era in flacari
ca astfel mi te infatisai de fiecare data
fara ca eu sa observ
azi cand au trecut zeci de ani de ieri
vad ca si sanii tai ardeau
cu cate o flacara fiecare
iar despre restul corpului ce sa mai spun?
eram inconjurat de flacari
pe care in marea mea nepricepere
le stingeam rand pe rand
grabit spre noaptea cea vesnica"
*

„Ca sa ma faci sa sper,
mangaie-ma ,cand trist suspin,
cu-al buzelor suras divin-
si sper!
ca sa ma faci sa cant,
iubeste-ma ,cand iti soptesc
cat te-am iubit si te iubesc
si cant!
ca sa ma faci sa plang,
nu-mi da sperante cum doresc,
nu ma iubi cum te iubesc,
si plang!"
*

Vis
„Ne miram cum darul ce l-am primit
l-am pierdut, l-am risipit,
si iti spun ca nu-i chiar asa,
intr-o zi din nou il vom avea..."
Am visat ca suntem ramuri,
Impletite-ntr-un manunchi,
Si mai drepte si cu cioturi,
Dar crescand pe-acelasi trunchi.
Am visat ca suntem clipe
Dintr-un trecator minut,
Am visat ca suntem buze
Tremurand intr-un sarut.
Am visat ca suntem rauri
Care curg spre-aceeasi zare,
Si mai limpezi, si mai tulburi,
Linistiti de-aceeasi mare.
A fost vis, dar a pierit,
Am ramas ce-am fost oricand,
O iubita si-un iubit
Pe-o planeta de pamant...”
*

„Noapte, liniste deplina.
Stau ascultand cum bate
inima pamantului.
Miros de flori,
de zambile,
cintec de privighetori.
Ma paraseste sufletul
si colinda departe
peste gradini,
peste oameni,
peste iubiri.
Tu dormi, respiratia ta sacadata
este singurul sunet
ce strapunge tacerea noptii.
Sunt captiv in dulcea
inchisoare a bratelor tale.
Clipele se scurg,
pleoapele se inchid
si adorm pentru a te intalni in vis.”
*

“Singur acum in inima mea
Si ploaia mai scurge al nemurii timp
Si buzele tale in noapte imi sopteau
Sunt singur acum in miez de noapte
Orologiul batu al nemuririi timp
Pe buzele mele se scurg a tale soapte
Sarutul tau ma mistuie lin.
Un foc naprasnic trosneste in inima mea
In bratele tale as vrea sa ma cuprind
Si sanul tau ce-n ploaie imi soptea
As vrea-ntre buze acum incet sa-l frang.
Sunt Sarutul tau incet am sa-l frang.”
*

„Prefer întunericul
sa înlocuiesc lumina
cu simturile sa-mi imaginez trupul tau
sa gust parfumul buzelor
tale sa sorb fiecare soapta
si sa traiesc în delir”
Sunt raza de soare care poarta lumina
transformând Regina Noptii
în Regina sufletului Tau…
Din vene îmi picura roua -
lacrimile au slefuit diamantul…
S-au finisat colturile arse de vânt si ploi…
Au redat stralucirea ochilor mei
transformând verdele transparent al apei
în doua cristale fascinante de smarald.”
*

"Departe-n marea suferinta
Traiesc cu dorul meu pustiu
Azi nu mai stiu ce-i suferinta
Mi-e dor de tine, atata stiu!"
*

"Când în ore de odihna
Te gândesti la cineva
Gândeste-te la mine
Si te rog nu ma uita!"
*

„Ochii mei sunt plini de lacrimi
cind la tine ma gindesc
mi-ai adus doar suferinta
dar azi nu te mai iubesc
ai facut ce-ai vrut din mine
m-ai mintit,m-ai inselat
dar eu te iubeam pe tine
te iubeam cu adevarat
ma faceai sa pling mereu
ma amageai ,ma ocoleai
dar acum am inteles
ca tu nu ma mai iubeai
stiu ca ai vrea sa pling mereu
sa vin iarasi linga tine
dar acum nu mai vreau eu
ma simt bine fara tine
ai crezut ca tu esti unic
ca te voi iubi mereu
dar acum esti un nimic
esti un nimeni,
dragul meu!......”
*

Ochiul inchis
„Nu indraznesc sa inchid o clipa ochii
de teama
sa nu zdrobesc intre ploape lumea,
sa n-o aud sfarmandu-se cu zgomot
ca o aluna intre dinti.
Cat timp voi mai putea fura din somn?
Cat timp o voi mai tine-n viata?
Privesc cu disperare
si mi-e câineste mila
de universul fara aparare
ce va pieri în ochiul meu inchis.”
*

„Umerii mei îmi striveau trupul.
Ma apasa dragostea ei.
Ma astepta înca.
Peste vremi privirea ei goala se umplea de mine.
Iar mie nu îmi mai ramânea decât sa respir,
sa traiesc prin ea.
O asteptam; Foi întregi sa mi dea cuvintele înapoi…
pe mine ma pierdusem ei.
Apoi ma regasisem în sufletul ei,
unde apartinusem dintotdeauna…
Am închis ochii si m-am ghemuit
într-un colt de ea;
Continua sa ma astepte.”
*

“Am întins mâna,
Un fulg s-a asezat în palma mea
E cald în palma mea,
Ma uit la el si astept sa se topeasca.
Doar asta se întâmpla cu fulgii de nea
ajunsi în palma mea.
Ma surprinde ca nu e rece,
îl simt mai cald decât mine.
Închid ochii, caldura ma cuprinde
iar tacerea se sparge.”
*
„De-as putea
sa scriu
o poveste de dragoste
despre un soare
si o steluta
as alege
o noapte simpla
din al patrulea anotimp
cand cerbii plang.”
*
„Îmi place sa ma joc cu cuvintele tale
Sa le folosesc altfel decât în ordinea lor
Ies propozitii în care timpul se opreste grabit
uitând sa alunece între ieri si azi
ramâne-ncremenit.
Atunci tu taci
Cu tacerea ta nu ma pot juca.”
*
„Am sufletul prea vechi pentru iubirea asta
Nu pot iubi vremelnic si doar un singur om,
Eu azi doresc întregul
Iubirea-mi sa aprinda pentru eternitate un Univers de sori.
Nu stiu ce-i plânsul, râsul, uitat-am veselia
Si tot ce spatiu-aievea încatuseaza-n timp.
Îmi trebuie doar esenta
Lumina care-nvie,
Si îmi renasc dorinta
Ca sa dispar în tot.”
*
„Se-astern incet perdelele-nserarii,
Tu stai si plangi si poate inca mai visezi,
Se pierd usor cararile iubirii,
Dispar si visele in care crezi.
La geamul tau o noapte bate,
Stai singur si pierdut,gandind departe.
Ti-e dor de-al ei dor si poate,
Ai vrea s-o vezi,s-o simti aproape.
Ea a plecat candva demult;
Ai ramas singur,ai pierdut.
Asa e iubirea,un joc neincetat,
Castiga cel ce nu e infricat.
Tu lupta-ncontinuare,tot mereu,
Caci astfel nu iti mai va fi greu:
S-o uiti pe ea,unica ta fericire,
Sa uiti un vers dintr-o poveste de iubire!”
*
"Te-am întâlnit întâmplator
Când sufletu-ti era pustiu
Si m-am îndragostit de tine
Fara sa vreau, fara sa stiu."
*
"Multe fete îti vor spune
Te iubesc, nu ma uita
Eu îti zic sub alta forma
Uita-ma de vei putea."
*
„Muzica apare unde nu mai sint cuvinte,
in ciuda ploii si a zilelor mohorite,
Ca fericirea, fara un loc al ei
fara prilej, fara pretext.
Tristetea ii coloreaza doar notele
oricit de pura, fiind foarte libera.
Rataceste mereu fara chip
in lumea posibilitatilor.
Este oare dragostea, cea fara de chip
care isi cauta indeplinirea intr-un chip,
Banuind ca va trada
substanta fericirii ei?
Lumea erupe intr-o diversitate
de trasaturi si exacte melodii
Pina ce tonurile frumoase si zilele insorite
devin poveri de banalitate.
Atunci saluti zilele triste
si cercetezi fiece chip binevoitor
Sperind ca gasesti acolo
o muzica fara nume, nerepetata.”
*
„Istoria parca ne duce-n burta
si parca a uitat sa ne mai nasca,
preafericitii cu privirea scurta
sorb borsul dogmei ce le ploua-n basca,
facind spre lucruri zilnic reverente
caci cine stie ce episcop doarme
în polonic, în cosul pentru zdrente,
în tevile acestor triste arme
unde Nebunul isi cloceste crima
si ne omoara fiindca ne iubeste,
când ne e foame deseneaza peste
când vine frigul aresteaza clima,
opriti Istoria-cobor la prima
opriti la statia Doamne-Fereste”
*
„Adam se plimba pe alei preocupat si trist
Pentru ca nu stia ce-i lipseste.
Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva
Dintr-o coasta a lui Adam.
Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune
Incat chiar in clipa aceea
Si-a pipait coasta imediat urmatoare,
Simtindu-si degetele frumos fulgerate
De niste sini tari si coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O noua Eva rasarise in fata lui.
Tocmai isi scosese oglinjoara
Si se ruja pe buze.
"Asta e viata!" - a oftat Adam
Si-a mai creat inca una.
Si tot asa, de cate ori Eva oficiala
Se intorcea cu spatele
Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie
Adam scotea la lumina o noua cadina
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Aceasta creatie desantata a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste
Si l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.”
*
„E toamna iara
A trecut de vara
Ruginii cad frunzele
Incet,marunt incep ploile
E seara e aproape noapte
Si se aud niste soapte
…
Incepe o ploaie marunta
Iar timpul e tot mai carunta
Dar ce conteaza ploile
Cand apar iubirile?
Pe o banca doi indragostiti
Pe alei niste oameni rataciti
…
Cu un suflet amar
Ma opresc sub un stejar
Sunt trist,mie dor
In clipa asta as vrea sa mor
E noapte himerica,cu cer de plumb greu
O noapte pustie,e sufletul meu
…
Tu departe ai plecat
Si pe mine m-ai lasat
Ca vapor-n deriva in golul nocturn
Ca printesa adormita uitata-n turn
Dar esti intr-o lume
Fara vise,fara nume
…
Am ramas intr-o lume plina de viata
Cu lacrimile triste curgand pe fata
Si simt cum inima-mi tresalta
Sfasiat de un dor nebun
Si-as dori sa fii aproape
Doru-mi sa ti-l spun
…
trist imi ridic privirea
Sa vad dulce iubirea
In care am trait si eu odata
Acest lucru nu poate fii uitata
dar acuma este prea tarziu
Peste tot e pustiu
…
departe esti de mine
vis desart,anost
Numai gandul meu ramane
Umbra fara rost
Dispar si eu in noapte
Sa nu mai aud dulci soapte
…
Ma retrag in cochilia tacerii
Si rastignesc visele toate
Le leg pe coardele durerii
Afara in bezna,in noapte
Si-l intreb doar pe luna
„Oare viata-i o minciuna”?”
*
"Daca-ti spune cineva ca te iubeste
Tu sa-i spui ca minte
Caci iubirea nu se spune
Ci se simte."
*
„As vrea
sa pot culege timpul
in manusa
si sa-l arunc in lume
primavara,
cand florile
grabite sa-nfloreasca
vor izbucni in muguri durerosi
cand noi,
grabiti sa iubim
vom visa viitorul
pierduti in timp
vom simti in noi
vesnicia din clipe
vom simti in clipe
vesnicia din noi
si vom incerca sa fim
luminosi.”
*
„Strivita intre gene o lacrima suspina
Cu-a patimii durere vietii se inclina
Si-n picurii de toamna frunze multicolore
se zbuciuma-n surdina cu tinguri sonore
si-un licurici in bezna,intarziat sub stele,
imi insoteste gandul pe-o arca fara vele
cotind spre tarm uscatul cu ramuri de malin
cand luna imi alina in taina un suspin
m-am infratit cu luna sihastra in mistere
din constelati albastre tes vise efemere
si vreau doar bucuria de a mai crede-n ele
prin scrinciobul galactic,joc al erelor grele”
*
„3 noaptea. Ploua. Mi-e somn
Ganduri cu miros specific de fiara
Patul desfacut, ma intind
Mi-e dor de dor si-mi aprind o tigara
Inchid ochii. Amintiri - copii
Coborand pe tacute patine
Incet, prea incet desprinzandu-se
Prin dorul de dor, dorul de tine
Alta tigara, alt vis spulberat
Fum risipit in inalt ucigas
Parca incalec deodata strunind
Viata, acest cal naravas. Am atipit?
Strivesc tigara si ma arunc in pat ca-ntr-un abis
Dorm, vreau sa dorm
Si sa te regasesc acolo-in vis
Noaptea asta-i ca stepele rusesti
Psalm mi-e sufletul in biserica tacerii
Colind de unul singur livezile ceresti
Nadajduind ca-n cale mi te vor scoate merii”
*

ROUA
„Roua se face acum
Lacrima
Apoi isi continua drumul
Inauntrul inimii
Parca o vezi
Cum se strecoara
Printre ranile fierbinti
Si dintr-o data
Portile inimii s-au inchis
Si-a ramas
Doar cristalul.
Nu e un simplu cristal
E ceva mai frumos
Un cristal foarte valoros
Format din doua parti
Care se imbina atat de frumos
Uitand de ranile fierbinti
In Secret....TU SI EU.”
*

SINGURATATE
„Mi-s gândurile acum risipite si goale
si orice cuvânt nerostit ma-nspaimânta.
Iubirea din noi e o aripa frânta
în zborul nefrânt al iubirii totale.
Dragostea mea,
în mine
numai tacerea a mai ramas
sa caute urmele pasilor tai
ca o întrebare
rascolind privirea în care s-a retras.
Nu crezi ca ma doare ?”
*

”Lacrima sufletului tau
Mi-a atins inima
Si s-a nascut un pom cu flori de cires.
Chipul inimii tale
Mi-a mangaiat mainile
Si s-a nascut un pom cu flori de cais.
Sarutul mainilor tale
Mi-a mangaiat obrajii
Si s-a nascut un pom cu florile dragostei”
*

UNEIA DIN PARADIS
„Mi-a fost dor candva, iubito,
Tot ce-am tanjit, neclar,
Ostrov pe mari, iubito,
Fiinta si altar
Cu flori si rod gatite,
Si toate - mie doar.
O, vis solar, pierdut,
Nadejdi stelare, care mor
De-ndata ce s-au nascut!
Ma striga-un glas in Viitor:
:'Nainte! " - dar, langa Trecut,
( Un negru hau ) oprit din zbor
Raman inert si mut.
In mine - vai - acum pieri
Lumina, fumegand!
Nicicand! Nicicand! Nicicand!
( E glasul marii-n tarmi pustii,
Nisipul spulberand )
Un pom traznit nu va rodi,
Nu zboara-un soim, cazand.
De umbre ziua-i plina,
Si vise, noptzi se cern,
Sper-un loc ce ochii tai i-alina,
Si pasii tai l-astern -
In dansuri de lumina!
Pe-un mal de rau etern.”
*
FRUMUSETEA LINISTII
„Intuneric, fara lumina
Doar tu si eu
In noaptea ce isi coboara linistea neagra
Cu cintecele frumusetii
Dezbracati, in fata cerului
Plingind si tipind
se poate spune si asa
De placere
In mingiieri ce odihnesc
Trupuri umede
In saruturi fierbinti
Intrunite, peste tot
Sub noaptea linistitelor emotii
Cu pamintul rece
Pe spatele infloritor
De frunzele uscate, cenusii;
Iar cind ochii tai se sting
Te privesc prin somnul tau ingeresc
Si iti ascult adierile rasuflarii
Cu oftatele noptilor
Dinauntrul frumusetii,
In linistea pura.”
*
STELE,POEME SI STELE
„Pe pagini de nisip, cu raze de luna
Scriu versuri. O intrebare ma chinuie: te iubesc?
Pe umaru-mi obosit marea vine sa-si puna
Tandra, fruntea incoronata cu inaltul ceresc.
Ma strabat din nu stiu ce parte
Atatea amintiri, si uitari, si betii
Si nu mai stiu daca ma indrept inspre moarte
Ori spre tipatul nasterii mele dintai….
Doamne, noaptea asta e aidoma respiratiei mele
Iar urma pasilor mei, stele, poeme si stele!”
*

CAND TOTUL E PIERDUT
„ Cand totul e pierdut
si nu mai poti sa-ti faci în suflet adapost,
spre cine ti se-ndreapta pasul mut
si fara rost ?
Spre care înaltimi ridici sau prabusesti
pumnul nebun de zacaminte sufletesti
eliberat
de toate câte-au fost lovite ?
Când te-ai descoperit uitat
si spulberat
de vântul care îti arunca-n valuri
o ultima frântura de catarg,
spre care maluri
rechemi tacerile pierdute-n larg ?
Spre care timp sa-ti ancorezi privirea
când fiecare-avem în noi
iubirea
si-un timp în care nu putem ierta
decât în doi ?”
*

CIOBURI
„Ai spart în palme un pahar.
Eu
sunt doar ciobul care-ti sapa
cicatrice-n palma -
peste linia vietii,
întâmplator.
Arunca-ma-ntr-un buzunar,
poate-am sa-ti port noroc.
Mai greu
e sa ghicesti din cioburile
sparte-n palma -
ciobul tau.”
*

„Hai,
pune-ti palmele privirii
peste trupul meu;
din noi
doar tu stii cum e începutul -
saruta-ma,
vreau
sa-ti pastrez sarutul
- tipar durut a toate ce-am iubit -
pentru târziu
când
amândoi
vom ocoli-nceputul
prabusit.
În doi.
*

Mi-s gândurile acum risipite si goale
si orice cuvânt nerostit ma-nspaimânta.
Iubirea din noi e o aripa frânta
în zborul nefrânt al iubirii totale.
Dragostea mea,
în mine
numai tacerea a mai ramas
sa caute urmele pasilor tai
ca o întrebare
rascolind privirea în care s-a retras.
Nu crezi ca ma doare ?
*

„Stii,
uneori c-un simplu gest
se fac minuni.
Eu
m-am nascut pe corzile unei viori
când,
obosit de-atâtea veacuri
de perfecta singuratate,
ai început sa cânti .
De-aceea, poate,
cântul mi-e ascuns în suflet
si-ngenunchez mereu,
sub magica povara,
sarutând picioarele fiecarui gând
din care s-ar putea naste
o alta vioara .”
*

„Nu cauta-n povesti fara de rost
sa reinvii, in ce nu mai e, ce-a fost.
Cand impletesti cuvinte pe-o minciuna
ti-alegi din moarte foi, spini si cununa,
iar pat sau targa, scut si adapost
nu-ti faci din vreascuri stranse de pe jos
tot rasucindu-ti, - gand smintit si prost, -
cutitu-n rani pana la os.
De ce, strajer, dac-ai fugit din post,
mai pregeti si te-ntorci cand goarna suna
si-o mai si-ngani ca un zavod la luna ?
E-adanca noaptea, drumul e frumos,
amarul cantec cand s-a rupt de struna
hoinar pe-astralul ison prin genuna,
si-nchipuie-l, pe-aripi de chiparos,
cum tremura de pur si radios. „
*

„Plânge-n vânturi zborul
valului din larg
risipind prin pietre
umbre de catarg.
Dincolo de gânduri
doar taceri albastre
pastreaza-n nisipuri
ecoul pierdut
al urmelor noastre.
Am uitat în larg
zborul meu de valuri
cautând prin pietre
umbra ta - catarg.”
*

„Te iubeam.
Nu,
era ceva mai presus de dragoste,
ceva salbatic si necunoscut
ca la începutul lumii,
cu o frântura de clipa
înainte de pacat.
Tu
trebuia s-aprinzi focul
si sa vezi în pietrele din jur
viitorul templu.”
*

„Stiu.
Si de acolo de unde, cândva,
te-a lovit o piatra
niciodata
sa nu-ti irosesti privirea
asteptând o floare.
Ca uite,
mie mi se sparge sufletul în cioburi
si ma doare gândul ca n-am sa stiu
sa-l învat (a câta oara ?)
sa primeasca lumina
ca la început.
Pe urma,
nimeni nu-i vinovat cu nimic.
Numai mie,
atunci când am simtit durerea
si am dus mâna la tâmpla,
îmi crestea în palma o floare.”
*

„Cu fluvii ce se scurg in fragedul nud
De lebede proaspete si gratioase
Ce ucid somnul
Si le tirasc inima calda
Infricosata si supusa,
Atrasa de acordurile cascadelor
In moi ninsori de petale de flori;
Lesina cu mine si varsa-ti lacrimile
Noaptea,
In trandafirul negru ce infloreste
Odata cu tine, in umbrele lunii
Ingropate in vidul liric
Al trupurilor noastre
Ce se ung cu mierea mingiierilor
Si a saruturilor dulci,
Atunci cind extazul e angelic
Iluminarea ne naste aripi albe
In lumina de luna
Cu vieti traite in lumina de soare.
Trupurile ne sint pline de dor
In adincimea sufletelor,
Iar adierea de dincolo de nori
Ne poarta in plimbari solitare
Cu luna ce ne rasare din spate
Cu umbre calde...
Cind inimile melancolice
Au adormit printre ceruri si flori.
*

STELE CAZATOARE
„Stiai ca toate stelele
iubite de ingeri hoinari
prin nebuloase inelare
cad incet in spirala
si pier in lumina zorilor
orbite de iubirea fizica
a soarelui pentru viata
ce naste o zi noua
in care dorul de iubire
fura lumina firii
si abia spre seara
o ridica licuricii la loc
in cerul ramas aproape gol
c-o noapte-nainte?”
*

"Mi-e sufletul pustiu, pustiu ca marea
In nemiscare sub un soare orb.
Mi-e sufletul amar si plin de sarea
Neplanselor iubiri ce-mi sorb
Din ceasul noptii ce-a aprins chemarea
Intregul, tulburatul somn de rob;
Mi-e sufletul pustiu, crapata stanca,
Sub roua lacrimilor cand ma scol;
Mi-e-amara ziua, noaptea-mi pare inca
Taramul neputintei gol;
Amar mi-e visul, somnul neuitare,
Pustiul suflet, vesnic calator.
Mi-e sufletul pustiu, pustiu ca marea,
Iar lacrimile, clipe care dor,
Amare si grunjoase ca si sarea
Unui atat de mare si parelnic dor;
Mi-e sufletul pustiu ca departarea
Spre care-mi zboara visele in stol...”
*

„ De teama sa nu invat a te cunoaste cu prea multa
usurinta, tu te joci cu mine.
Tu ma uimesti cu hohotele tale de ris pentru a-ti ascunde
lacrimile.
Iti cunosc prefacatoriile.
Niciodata nu rostesti cuvintul pe care voiai sa-l spui.
De teama ca n-am sa te pretuiesc, tu imi scapi
in mii de feluri.
De teama sa nu te confund cu multimea, tu stai deoparte,
singuratica.
Iti cunosc prefacatoriile.
Tu-mi ceri mai mult decit altele, de aceea esti tacuta.
Cu o nebunatica nepasare te faci ca nu primesti darurile.
Iti cunosc prefacatoriile.
Niciodata nu iei ceea ce ai voi sa primesti.”
*

CANTEC DE DRAGOSTE
„Cum sa-mi impiedic sufletul
Sa nu-l ajunga cutremurat pe-al tau?
Cum sa-l inalt deasupra ta
Spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-as aduna
Langa ceva pierdut in intunerec,
Intr-un ungher tacut, strain, neframatand,
Ce nu se-ndeparteaza
Cand adancurile-ti luneca departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioara, pe tine si pe mine,
Ne impreuna totusi asa cum un arcus
Din doua strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioara suntem instrunati?
Si ce artist ne tine-n mana lui,
Cantec cum altul nu-i?”
*

„In zarea viitorului pierdut,
Asa-mi plutesti in taine-nvesmantat
Dar sufletu-mi se zbate si te cata
Iar gandurile mele te saruta
Dar de e scris sa-mi fii in veci departe,
Sa fugi de umbra mea cum fugi de moarte,
O ruga am: Prin visul meu cand treci
Sa te opresti in loc…
Si sa-mi lipesti pleoapele mai tare.
In veci sa dorm, sa te visez in veci.”
*

„Sunt singur acum in miez de noapte
Orologiul batu al nemuririi timp
Pe buzele mele se scurg a tale soapte
Sarutul tau ma mistuie lin.
Un foc naprasnic trosneste in inima mea
In bratele tale as vrea sa ma cuprind
Si sanul tau ce-n ploaie imi soptea
As vrea-ntre buze acum incet sa-l frang.
Sunt singur acum in inima mea
Si ploaia mai scurge al nemurii timp
Si buzele tale in noapte imi sopteau
Sarutul tau incet am sa-l frang.”
*
*****************************************************************

„Stiai ca toate stelele
iubite de ingeri hoinari
prin nebuloase inelare
cad incet in spirala
si pier in lumina zorilor
orbite de iubirea fizica
a soarelui pentru viata
ce naste o zi noua
in care dorul de iubire
fura lumina firii
si abia spre seara
o ridica licuricii la loc
in cerul ramas aproape gol
c-o noapte-nainte?”
*

„Am mai scris o poezie !
Satisfacut, îmi aprind o tigara.
Si ma gandesc, ce genial sunt.
As merita un "Herder", pentru poezie,
Daca nu chiar un "Nobel", pentru literatura.
Dar nu e nimeni în stare sa înteleaga
Un tip genial ca mine.
Asa ca, ma duc la birt,
Sa ma întâlnesc cu consatenii mei,
Niste tarani, si dupa câteva beri,
Am sa le explic lor ce genial sunt,
Ca poate s-o gasi un om de bine,
Si-o sa ma publice la gazeta de perete
A caminului cultural.
*

"Surprind orizontul lacrimând în amurg,
Padurile noastre se dezbraca de frunze,
Iubirea, perfida, râde prelung,
De fiinta-mi ridicol zugravita pe pânze.
Cortegiu funerar de cuvinte nescrise
Complice si sobre duc cerneala la groapa.
Preot, un nor cu gesturi distinse
Prin slujba sa o transforma în apa.
Tremurând ma apropii de masa de scris,
Fulgi de nea îmi valseaza în vene,
Frumoase femei au orgasme în vis,
Si astfel se nasc poemele mele.”
*

JUR
„Jur pe iubire si pe moarte,
pe sori si pe cuprinsu-ntreg,
ca esti aleasa mea din toate
pe veci de veci a mea te leg.
pe razele ce din priviri
imi izvorasc si te-nfasoara,
pe maica care m-a-ntrupat,
pe sfantul sange de fecioara.
pe poezia mea iti jur,
pe Dumnezeu veghiind in ceruri,
pe luminisuri de paduri
aceste simple adevaruri.
de la-nceput de lumi de-ar fi
frumoasele sa invieze,(?)
din viitor,din alte galaxii,
eu tot pe tine te-as alege,
eu tot pe tine te-as chema
eu tot spre tine m-as intoarce,
caci te iubesc cum n-am iubit,
si n-oi iubii pana la moarte."
*

GLACIATIUNE
« Si eu si sufletul si gandul,
Traim o perioada glaciara
Mugurii dragostei ce abia incoltisera
Au degerat in regiunea estica a trupului
Meu,congelat de raceala gandului
Ce stiu prea bine ca mi-au inghetat
Si spuma valurilor sufletesti.
Caci tu nu mai esti decat amintirea
Mea,din zilele de toamna. »
*

CANTEC DE DRAGOSTE
„Cum sa-mi impiedic sufletul
Sa nu-l ajunga cutremurat pe-al tau?
Cum sa-l inalt deasupra ta
Spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-as aduna
Langa ceva pierdut in intunerec,
Intr-un ungher tacut, strain, neframatand,
Ce nu se-ndeparteaza
Cand adancurile-ti luneca departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioara, pe tine si pe mine,
Ne impreuna totusi asa cum un arcus
Din doua strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioara suntem instrunati?
Si ce artist ne tine-n mana lui,
Cantec cum altul nu-i?”
*

O BATAIE DE INIMA
„Cu fluvii ce se scurg in fragedul nud
De lebede proaspete si gratioase
Ce ucid somnul
Si le tirasc inima calda
Infricosata si supusa,
Atrasa de acordurile cascadelor
In moi ninsori de petele de flori;
Lesina cu mine si varsa-ti lacrimile
Noaptea,
In trandafirul negru ce infloreste
Odata cu tine, in umbrele lunii
Ingropate in vidul liric
Al trupurilor noastre
Ce se ung cu mierea mingiierilor
Si a saruturilor dulci,
Atunci cind extazul e angelic
Iluminarea ne naste aripi albe
In lumina de luna
Cu vieti traite in lumina de soare.
Trupurile ne sint pline de dor
In adincimea sufletelor,
Iar adierea de dincolo de nori
Ne poarta in plimbari solitare
Cu luna ce ne rasare din spate
Cu umbre calde...
Cind inimile melancolice
Au adormit printre ceruri si flori.”
*

COTIDIAN
„Dimineata la cafea, singur, fumând vreo trei tigari,
Ma gândesc la ce-o sa fac toata ziua,
Ca iar am uitat agenda la nevasta-mea
Care doarme, si nu am chef s-o trezesc,
Cine are chef sa vada chipul sifonat,
De dimineata, al nevesti-si ?
La amiaza, caldura mare,
Transpir si manânc, transpir,
Si ma gândesc la proasta asta de gaina, pe care o înfulec,
Câte boabe de porumb s-o chinuit sa înghita,
Sa ajunga friptura, cui ?
Seara dupa servici, ma duc la crâsma,
Sa beau câteva pahare de votca,
Si l-as chema si pe prietenul meu Dumnezeu la un pahar,
Dar nu merita, ca prea m-a facut om.”
*

CREDE IN IUBIRE
"Crede in iubire, chiar daca este un izvor de suferinta.
Sa nu-ti inchizi inima!"
"Nu, prietene, cuvintele tale sint nedeslusite, nu le pot
intelege."
"Inima este facuta numai pentru a se darui
cu o lacrima sau un cintec, iubita mea."
"Nu, dragul meu, nu pot intelege, vorbele tale
sint nedeslusite."
"Bucuria este fragila ca o picatura de roua.
Ea moare surizind.
Dar mihnirea este puternica si dureaza.
Ingaduie ca o dragoste dureroasa sa se trezeasca
in ochii tai."
"Nu, prietene, cuvintele tale sint nedeslusite si nu le pot
pricepe."
"Lotusul vrea mai curind sa se desfaca in soare
si sa moara,
decit sa traiasca sub chip de mugure o vesnica iarna."
"Nu, dragul meu, cuvintele tale sint nedeslusite
si nu le pot pricepe."
*
„Cum sa-mi impiedic sufletul
Sa nu-l ajunga cutremurat pe-al tau?
Cum sa-l inalt deasupra ta
Spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-as aduna
Langa ceva pierdut in intunerec,
Intr-un ungher tacut, strain, neframatand,
Ce nu se-ndeparteaza
Cand adancurile-ti luneca departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioara, pe tine si pe mine,
Ne impreuna totusi asa cum un arcus
Din doua strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioara suntem instrunati?
Si ce artist ne tine-n mana lui,
Cantec cum altul nu-i?”
*

RUGACIUNI PENTRU PLOI DE LACRIMI
„Luna a inflorit
La marginea tarmului pustiu
Cu noaptea cea neagra
Ca o multime de rindunele
Ce se aseaza lin in palma ta
Atunci cind sint obosite;
Ape imense cu adincimi moarte
Si suflete mai triste decit somnul...
Luna se naste
Printre aburi ce se sparg
Dezvelind ochiul imens de marmura alba
Ce se tavaleste printre crengi de salcii
Ce uneori erau parca atit de lungi
De se adapau cu laurii zinei
Ce cinta pe o stinca din malul adormit;
Dormeai alba in salcimii somnului
Iar ochii mei te priveau ca pe-o balada de toamna
Prin amintiri fericite
Cu emotii proaspete de primavara.
Cind somnul zbura in dimineata
Corpul tau se arcuise ca o mare lumina de luna
Cu abur de lilieci infloriti,
Si cind palmele tale m-au atins duios
Ti-am respirat alaiul zinelor posesiv
Iar tu mi-ai curatat ranile
Spalindu-mi trupul cu alge si flori marine
Hranindu-ma dupa furtuna cu toate culorile din curcubeu
Ca si cum degetele tale s-au cuntopit
Printre coarde de harpe;
Nu mai puteam sa te privesc
Si-atunci te-am respirat
In timp ce inima-mi ofta umil,
Nu ca frunzisurile padurilor
Ci ca frunzele uscate de toamna ce se tirasc
In parfumul ce apune pina in largul marilor
Cu brizele usoare ale primaverii
Ce imi descarnau trupul de carne
La saruturile tale ninse cu petale de flori.
Aceasta este splendoarea obscura a dragostei
Cind luna fuge printre cerurile intunecate
Iar norii ning cu stele
Cind parul tau iti curge pe trupul fin
Ca un riu de aur inghetat,
Topit in flacari solare
Al carui parfum... incins,
Curge ca mierea pasiunilor dulci
La marginea marii
Printre flori marunte, sub cer
Unde cinta pasarile si apele
In coruri de argint
Ca tremurul stelelor si-al trupurilor noastre.”
*

"Bausem prea mult în noaptea - aceea...
Era ora când totul ti se pare posibil,
chiar si invierea din morti,
chiar si schimbarea amintirilor palite.
In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,
scartiind intre renuntari si ispite.
Era ora când totul ti se pare simplu si posibil,
când crezi ca un singur cuvant
spulbera toate argumentele si nehotararile celorlalti,
si totul iti apare clar si categoric,
ca intr-o opera desavarsita de arta.
Ce opera de arta poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat sa faca din ea opera vietii lui?
Am spus si eu vorbe mari despre dragoste,
m-am simtit si eu pur, vorbind despre dragoste,
am suferit uneori nebarbateste
- crezand, instinctiv, ca lipsa de demnitate
este ultimul atu în acest joc necrutator.-
Exista destule grilajuri
de care mi-am rezemat fruntea infierbantata,
incercand sa-mi dau seama daca iubesc cu adevarat
sau sunt numai ridicol
Exista pe undeva si un cavou, unde am intrat
în respectul legilor tenebroase
ale romantismului, jurandu-mi iubirea
în cadrul necesar al vesniciei.
Exista prin cartile mele si ale altora,
o puzderie de flori presate,
versuri mazgalite în tren,
scrisori cu vorbe calcate în picioare,
fotografii la minut,bilete de cinema
si note de plata de prin crasme periferice,
pastrate ca un fel de invitatie la nunta,
tot arsenalul pueril adunat intr-un sfert de veac
de maturitate, minciuni si sperante.
Am fost totdeauna desuet si prapastios,
continuam sa-mi caut Marea Iubire
chiar când îi simteam sarutarea,
tacera îmi parea o catastrofa,
si-mi ucideam iubirea, cautand-o strofa cu strofa.
Bausem prea mult în noaptea aceea
si rastimpul ultimei luni îmi aparea lung ca moartea.
O luna - fara vinul catifelat al mainilor ei.
O luna - fara boltile innoptate ale ochilor ei,
O luna - acoperiti de tarana despartirii.
O luna - de când nu mai stiam nici noi de ce ne despartisem.
Poate în mine nu era decât disperata indoiala
de a nu fi ingropat un trup inca viu.
Dar nu: stiam ca totul mi-e în putinta,
si numai sunetul glasului meu
va destrama distanta dintre moarte si viata.
daca ar fi cunoscut telefonul,
romantismul n-ar mai fi cunoscut poezia indepartarii.
Dar eu il aveam, alaturi, semn negru al magiei,
intr-o lume stapanita de cifre,
trebuia sa pronunt doar unul din nenumaratele numere,
aliniate mut în cartea de telefon,
ca niste morminte inchizand tot atatea destine.
Un numar indiferent, dar miraculos,
prin mijlocirea caruia distantele piereau
si eu auzisem - o, de cate ori!-
glasul abisului în care ma arucasem.
Poemul s-a inchinat de mult în fata prozei,
dar bausem prea mult în noaptea – aceea
pentru a mai distila nuantele poeziei.
E ora când totul ti se pare posibil
si am rostit numarul magic.
Si un glas, nu al abisului meu,ci al destinului,
mi-a raspuns, usor plictisit:
- S-a mutat de aici, imediat dupa casatorie...
Noaptea isi sugrumase propia magie.
Ce opera de arta
poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat sa faca din ea opera vietii lui?
Pe firul telefonului se auzea doar un tiuit
venit din marile singuratati
si energiile mele supranaturale
cu care crezusem ca pot invia si mortii
s-au întors asupra-mi, intr-o ploaie intunecata.
S-a mutat...Deci si iubirile se muta!
Trec de pe o strada pe alta,
dintr-un oras în altul,sau,
si mai simplu, dintr-un pat în altul.
Iubirea mea nu era moarta, doar se mutase.
Si de ce nu? Si fluviile isi muta albia,
si pamantul isi mai schimba orbita,
chiar metagalaxia isi muta hotarele.
Sa se mute, deci, si iubirile,
o data, sau de mai multe ori pe an,
carand în camioane sau simple valize
boarfele trecutelor nopti de dragoste!
Sa se marite cu fastul cuvenit,
stergand cu lamaita urma vechilor saruturi.
Asa cum se nasc si mor,
trebuie sa urmeze si ele ciclurile vietii,
sa sufere, sa slabeasca, sa prinda grasime,
sa inseteze, sa sangereze,
sa se bucure de-o haina noua, - ca toti oamenii.
Eu o credeam ingropata de vie
si, la ora când totul ti se pare posibil,
voiam sa o readuc în lume,
în lumea concreta a telefoanelor,
autobuzelor, restaurantelor,
voiam sa inving moartea - si putam s-o inving! -
moarte ce-mi zvacnea, vie, sub tample.
Dar iubirea nu murise.
Se mutase la alta adreasa
Si, fata de acest simulacru de moarte,
magia mea era neputiincioasa.
Nu murise. Isi schimbase numele,
al ei si al strazii,
si, fata de aceasta parodie de moarte,
nici macar faptul ca bausem prea mult în noaptea – aceea
nu mai avea vreo putere.
Doar, pe firul telefonului, un tiuit
venit dim marile singuratati
si un gust putred pe buze.
Eram, ca intotdeauna, desuet si prapastios,
lipsit de sensul elementar al lucrururilor,
sau poate prea cufundat în sensul elementar al lucrurilor.
Era ora când totul ti se pare posibil,
chiar si un infinit limitat,
chiar si o iubire trecatoare.
In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,
scartiind intre renuntari si ispite."
*

„Mainile tale de roua mi-au atins ca intr-un vis sufletul,
iarba de dor, verde si aromitoare, fosnind unduios langa drumul
ce serpuia argintiu spre un loc anume, numai de tine stiut.
Tocmai se desfacusera zavoarele sufletului atinse de iarba fiarelor,
de mana ta ce picura roua, strop langa strop,
arzand de racoarea lacrimii - de tristeaea tacerii orfana de cuvinte...
Tocmai imi inaltasem aripa visului spre un soare fierbinte...
Ma agatam de cuvintele tale ca iedera toamnei sarutata de luna.
Simt si acum atingerea racoroasa a mainii tale,
ce mi-ai pus-o, in joaca, pe frunte.
Simt si aroma ce-mbata mana ta - mana ta ce stie sa dezmierde...
Ratacesc de atunci fara tel, fara soarta,
iar linistea mea, doar dorul, pe taramuri de vis, o mai poarta...
Doar umbra ta visatoare mai sta la marginea dorului meu
nemiscata, sub un tremur de palide stele...
Aiurand catre cer se indreapta sirul de vise ce-mi strabate
cu falfairi, in noapte, umbra unui gand ce mai spera
sa te mai afle, de poate...
Macar in vis ia-mi mana in mana ta
ca sa-ti simt stransoarea fierbinte,
sa-mi ghicesti tremurul lacrimilor, ca o umbra de inima...
Strange-mi mana ca sa te simt aproape, sa simt ca existi...
Esti iubirea mea, unica si irepetabila,
nascuta in clipe de durere, lacrimi si suferinta...
Poate tocmai de aceea te iubesc atat de mult...
Iubirea mea, ce va strabate timpul, dincolo de stele,
de ganduri, de vise, ti-o daruiesc...
Pastreaz-o... pentru vesnicie...”
*

„Ma culcasem lânga glasul tau.
Era tare bine acolo si sinii tai calzi îmi pastrau
timplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile si apele care ti-au cutreierat
noptile.
Sau poate copilaria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Ma jucam cu palmile în zulufii tai.
Erau tare indaratnici
si tu nu ma mai bagai de seama.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar asa, de tristetea amurgurilor.
Ori poate de drag
si de blindete.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Ma culcasem lânga glasul tau si te iubeam.”
*

„Frumoaso,
i-s ochii-asa de negri incit seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
ca ochii tai, adinci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vai
si peste munti si peste sesuri
acoperind pamintul
c-o mare de-ntuneric.
Asa-s de negri ochii tai,
lumina mea.”
*

„Invata-ma cu ce sa-ncep intai
si-n care vorbe-anume tuturor
sa spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai,
si cum, de-atatea lumi luminatori,
pe gura ta surasu-i ca un soare;
ei poate niciodata n-or sa stie
din fiecare clipa trecatoare
cum ne-am durat noi cate-o vesnicie
iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas
iti cânt atatea cantece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niste cuvinte simple-ar fi ramas.
Invata-ma cu ce sa-ncep si cum
sa-i spun aceste-i lumi cat mi-i de draga
ca te-a nascut, cu truda ei intreaga,
pe tine, bucuria mea de-acum.
Ea, poate, niciodata n-o sa stie
c-a inflorit în flori si-a curs în ape,
ca din pamânt si sura vesnicie
sa mi te-aduca,-asa cum esti, aproape;
si, fiindca-o sa murim si noi odata,
gandeste-te: n-ar fi pacat sa moara,
cuprinsa-n noi, atata primavara,
si dragostea cu inima deodata?...
De-aceea, spune-mi cum sa-ncep anume,
si eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca dispretuitori de cimitir,
sa ne iubim de-a pururea pe lume”
*

„Iubesti - când ulciorul de-arama
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamna,
de foc, de-anotimpul din vine.
Iubesti - când suava icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înramata ca-n rana
stravechiului verde copac.
Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti sa culegi printre umbre
balaiul surâs al comorii.
Iubesti - când simtiri se desteapta
ca-n lume doar inima este,
ca-n drumuri la capat te-asteapta
nu moartea, ci alta poveste.
Iubesti - când întreaga faptura,
cu schimbul, odihna, furtuna
îti este-n aceeasi masura
si lava patrunsa de luna.”
*

„Tu ai un fel de paradis al tau
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben în ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii în moarte.
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov si rece
si harta serii fara margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini”
*

„Si as dori sa te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.
.....
Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Facut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pâna la urma,
Sintem tentati sa le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sa-l mai dilueze.
Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sa se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.
Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vazut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului.”
*

„Nu mai e nici un tren de pierdut,
Zorile cad la picioarele tale,
Orizonturile au disparut
Cu toate punctele cardinale.
Striveste orele-ntre doua soapte,
Mai imprumuta-i veiozei scantei
Si fie-ti mila de aceasta noapte
Arsa de vie in irisii tai.
Nu mai e nici un tren de pierdut,
Timpul face risipa de ore,
Umerii tai neinvinsi de sarut”
*

GESTURI
„Stii,
uneori c-un simplu gest
se fac minuni.
Eu m-am nascut pe corzile unei viori
când,
obosit de-atâtea veacuri
de perfecta singuratate,
ai început sa cânti .
De-aceea, poate,
cântul mi-e ascuns în suflet
si-ngenunchez mereu,
sub magica povara,
sarutând picioarele fiecarui gând
din care s-ar putea naste
o alta vioara .”
*

„Mi-e rau
si tare as vrea
sa te am acum aproape.
Dar tu ai plecat demult
si cu ochii tai au plecat
clipele fericirii mele.
Te-ai dus intr-o lume
de care nu vreau sa aud.
Plina de pacat
si decadere
in care te complaci.
Caut sa te scap
dar refuzi categoric
ajutorul meu
in care
mi-am pus toate sperantele.
Acum cand mi-e rau
te vad departe
Doar eu sunt aici
singur si cu mine
din care
impart
tuturor ce vor
cate-o bucata
pentru a cunoaste
adevarul.”
*

„Înca nu stii
ca totul în viata doare,
ca în mine totul e pustiu,
ca pasii,
oricât de adânc i-ai sapa în nisip,
dispar
în bataia vântului.
....
Pretutindeni,
mereu
se petrec lucruri imposibile.
....
Doar tu
înca nu stii
ca poti stârni furtuni,
ca furtunile rascolesc nisipuri,
ca undeva, ascunse adânc în desert,
tremura izvoare...
….
Stii,
uneori c-un simplu gest
se fac minuni.
...
Eu
m-am nascut pe corzile unei viori
când,
obosit de-atâtea veacuri
de perfecta singuratate,
ai început sa cânti .
...
De-aceea, poate,
cântul mi-e ascuns în suflet
si-ngenunchez mereu,
sub magica povara,
sarutând picioarele fiecarui gând
din care s-ar putea naste
o alta vioara .”
*

„Cine sunt ?
O singura întrebare
cu prea multe raspunsuri,
atât de multe
încât
sub pleoapele sufletului
nu mi-a ramas loc
decât pentru o singura lacrima.
Sunt
cine vreau sa cred
ca sunt:
un val spargându-se de tarm
la ceas dinainte hotarât
sau tarm
în bataia valurilor .
Si,cum nu stiu înca bine
cine sunt,
mi-e sufletul doar o lacrima
în care încearca
sa se oglindeasca
fara stire
o stea.”
*

„Când totul e pierdut
si nu mai poti sa-ti faci în suflet adapost,
spre cine ti se-ndreapta pasul mut
si fara rost ?
Spre care înaltimi ridici sau prabusesti
pumnul nebun de zacaminte sufletesti
eliberat
de toate câte-au fost lovite ?
Când te-ai descoperit uitat
si spulberat
de vântul care îti arunca-n valuri
o ultima frântura de catarg,
spre care maluri
rechemi tacerile pierdute-n larg ?
Spre care timp sa-ti ancorezi privirea
când fiecare-avem în noi
iubirea
si-un timp în care nu putem ierta
decât în doi ?”
*

Înca nu stii
ca totul în viata doare,
ca în mine totul e pustiu,
ca pasii,
oricât de adânc i-ai sapa în nisip,
dispar
în bataia vântului.
Pretutindeni,
mereu
se petrec lucruri imposibile.
Doar tu
înca nu stii
ca poti stârni furtuni,
ca furtunile rascolesc nisipuri,
ca undeva, ascunse adânc în desert,
tremura izvoare...
*

„Acum cand au trecut zeci de ani de atunci
imi dau seama ca parul tau era in flacari
ca astfel mi te infatisai de fiecare data
fara ca eu sa observ
azi cand au trecut zeci de ani de ieri
vad ca si sanii tai ardeau
cu cate o flacara fiecare
iar despre restul corpului ce sa mai spun?
eram inconjurat de flacari
pe care in marea mea nepricepere
le stingeam rand pe rand
grabit spre noaptea cea vesnica"
*

"Daca te-ai indeparta putin,
dragostea mea ar creste
ca aerul dintre nori
daca te-ai indeparta mult,
te-as iubi cu muntii si cu apele
si cu orasele
care ne despart.
daca te-ai mai indeparta
cu o zare
la profilul tau s-ar mai adauga soarele,
luna si jumatate din cer"
*

”Lacrima sufletului tau
Mi-a atins inima
Si s-a nascut un pom cu flori de cires.
Chipul inimii tale
Mi-a mangaiat mainile
Si s-a nascut un pom cu flori de cais.
Sarutul mainilor tale
Mi-a mangaiat obrajii
Si s-a nascut un pom cu florile dragostei”
*

„Acum cand au trecut zeci de ani de atunci
imi dau seama ca parul tau era in flacari
ca astfel mi te infatisai de fiecare data
fara ca eu sa observ
azi cand au trecut zeci de ani de ieri
vad ca si sanii tai ardeau
cu cate o flacara fiecare
iar despre restul corpului ce sa mai spun?
eram inconjurat de flacari
pe care in marea mea nepricepere
le stingeam rand pe rand
grabit spre noaptea cea vesnica"
*

„Mi-e dor de tot ce esti si ce vei fi
Mi-e dor de vorbe calde si de mangaieri,
Mi-e dor sa nu mai fiu tacut si rece,
Mi-e dor de tot ce pare c-a fost ieri,
Mi-e dor sa nu mai cred ca totul trece.
Mi-e dor de fruntea ta lipita de a mea,
Mi-e dor de ochii tai pierduti in ochii mei,
Mi-e dor de clipele-n care erai numai a mea,
Mi-e dor de zilele cand n-auzeam ce ne spun ei.
Mi-e dor de acel peron pustiu de gara,
Mi-e dor sa simt ca totul este bine,
Mi-e dor sa ma saruti ca prima oara,
Mi-e dor de tot ce esti si ce vei fi,
Mi-e dor sa nu-mi mai fie dor de tine.
*

„Mi-ai adus fericirea asa cum aduci cuiva o veste.
Mintea si sufletul meu si-au revenit dupa perioada grea
cand au suferit din lipsa de sentimente.
Nu mai umblu aiurea in noapte
gandindu-ma la nimic.
Sa stii ca nimicul ma omorase
fizic si, ce-I mai rau, psihic.
Mintea mea nu mai refuza sa-mi
Dea dreptate iar
Sufletul, sufletul este plin,
plin de sentimente.
Gandurile mele sunt bazate pe
un lucru frumos acum,
Nu ca atunci cand toate sentimentele mele
erau transformate in scrum.
Acum te am pe tine
Si toate aceste lucruri nu ma mai chinuiesc.
Si mintea mea, si sufletul meu,
si trupul meu iti multumesc.”
*

„Iubirea însasi te-a creat pe tine
Pentru un gând mi te-a trimis,
Din Flori de Rai ti-a dat parfumul
Pe care-l simt adesea-n vis.
…
În ochii tai se oglindeste cerul
Este un gând pur si adânc,
Privirea ta fulgeratoare
O vad, o simt adesea-n gând.
…
În chipul tau a pus iubirea
Furând din Rai, gânduri si soapte,
A desenat un chip de înger,
Ce-l vad în fiecare noapte.
…
Simt corpul tau nascut din ape,
Îti simt placuta mângâiere
Tu-mi luminezi întreaga noapte,
Tu esti izvorul de placere.
…
Apari când soarele apune
Si esti o stea în marea noapte.
Ca sa dispari spre dimineata
Si sa fii mult, mult prea departe.
…
Iubirea te-a nascut pe tine,
Te-a zamislit departe-n cer
Te-a coborât în gând la mine,
Însa tu esti din alta lume,
Esti dintr-o lume de mister,
Eu sunt un om iar tu un înger.”
*

„Ne cunoastem,
ne-am intalnit intr-o zi
pe pamant,
eu mergeam pe o parte a lui
tu pe cealalta.
tu erai asa si pe dicolo,
o,erai ca toate femeile,
uite,ca ti-am retinut
chipul.
eu m-am emotionat
si ti-am spus ceva cu mana pe inima,
dar n-ai avut cum sa m-auzi.
pentru ca intre noi treceau intr-una masini
si pe ape si mai ales munti
si tot globul.
m-ai privit in ochi
dar ce sa vezi?
in emisfera mea se facuse noapte
ai intins mana:ai dat de un nor
eu am cuprins de umeri o frunza"
*

"Cand am sa mor
sa ma ingroape
in lumina ochilor tai.
lumea,
venita la mormantul meu,
va sta ingenuncheata
in fata ta mereu.
ca nimeni sa nu-mi joace pe mormant
ingroapa-ma -n lumina
ochilor tai,
femeie de pe urma,
femeia mea dintai.”
*
"Celui care a fost iubit o singura data
si a dat dragostei cu piciorul
platind pe urma tot restul vietii
cine-i va spune
ca esti una la douazeci si ceva de ani
si alta peste inca douazeci si ceva
nu va face decat sa propage
o minciuna bine tintita de secole
pana la noi
si care zboara peste capetele noastre
aplecate
sper alte zari fericite
in viitorul apropiat
pe cerul lumii
pe lume a cealalta
iar acum ce poate sa ramana
din dragostea aceea
altceva decat cenusa
ei si a lui
o mana de praf usor ca fulgul
cum erau si sufletele lor
atunci
un pumn de secunde uscate
zvarcolndu-se in departare
desi mai vin si azi aceleasi zile
de noiembrie cetoase
pe lungile bulevarde pustii
ce lui care a fost iubit o singura data
si a dat dragostei cu piciorul
ii ajunge pedeapsa unei vieti
in ultima clipa
el poate sa spuna
ca aplatit pt toate.”
*

"Poti sa apari in ferestre goala
tinand discursuri interminabile
despre tehnologia dragostei
poti sa masori in rochie de aur
trezoreria regilor
blestemati sa te iubeasca
pana la moarte
poti sa inventezi o sumedenie de lucruri noi
care fac placere
trupului meu
incapabil sa tina suparare
poti sa fii cea mai
neintrecuta
pe terenurile de tenis ale inteligentei
dar cu mine- afla-
ai terminat-o."
*

VA FI…
„Va fi intr-o noapte calda de mai.
Cand vei intra
In parcul meu,
Nisipul aleelor desarte,
Imbratisand pantofii tai albi, vei tresari...
La revederea celei venite de departe
Copacii voi zambi...
Ferestrele-mi inchise se vor deschide iar,
Si-n vazele uitate pe albe etajere,
Buchetele uscate de alb margaritar
Vor palpita
Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!...
Va fi-ntr-o noapte calda de mai.
Cand vei veni,
"Olimpia" din cadru-i iti va surade iar,
Ceasornicu-n perete va respira mai rar
Si mutele covoare, pe jos, vor tresari...
Demonul nebuniei va coborî din nou
Pe-albastrele sofale
Si albele dantele,
Aripa lui va stinge lumina-n candelabru,
Iar noi,
Sub ocrotirea tacutelor perdele,
Postum ca si-ngropatii de vii, intr-un cavou,
Ne vom iubi-n parfumuri de brad si de cinabru.
Si apoi...
Va fi intr-o seara poate ca si-alte seri.
Va fi
O seara de octombre cu palpitari discrete
De frunze,
De imagini,
De ploapae
Si regrete...
Vai!... cea din urma seara cand tu vei mai veni
Va fi o aiurare de toamna pe sfarsite,
O aiurare-n versuri brodate pe-o batista -
Simbulul despartirii...
Si-atata tot...
Si-apoi
Nu va mai fi nimica,
Nu va mai vai nici soare,
Nu va mai fi nici luna,
Nici stele cazatoare...
Si fata de noi singuri,
Poate,
Nu vom mai fi nici noi!...”
*

CANTEC DE DOR
„Ma culcasem lânga glasul tau.
Era tare bine acolo si sinii tai calzi îmi pastrau
timplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile si apele care ti-au cutreierat
noptile.
Sau poate copilaria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Ma jucam cu palmile în zulufii tai.
Erau tare indaratnici
si tu nu ma mai bagai de seama.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar asa, de tristetea amurgurilor.
Ori poate de drag
si de blindete.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Ma culcasem lânga glasul tau si te iubeam.”
*

AM CAUTAT IUBIREA
„ Am cautat iubirea, ca pe-o cetate sfanta
ca pe un cer de cantec in lumea de dureri.
Am dat navala-n viata spre tot ce ochiu-ncanta
Si-am intalnit durerea. Dar cerul nicaieri.
Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamant edenic, de pace troienit,
sa spun o data clipei: "Ramai, esti prea frumoasa".
Si-am strabatut pamantul, dar pace n-am gasit.
Am cautat iubirea ca pe un cer al firii
Si-am vrut sa-i ies in cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii
Si-am spart in tandari cupa, caci n-am gasit nimic.
Am cautat zadarnic. Dar intr-o primavara,
am intalnit in cale deodata un drumet.
Pe umerii sai trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.
Trecea pe-o cararuie intampinand batjocuri,
lasand sa-i rupa cainii din haina cate-un fald.
Urca pe colt de stanca. Si-n urma lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece, sclipiri de sange cald.
Si totusi in privire avea un cer de taina
cum n-am vazut in lume, in ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult mai grea ca plumbul era povara lui.
M-am ridicat degraba si l-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara in sarcina a strans.
Dar am vazut ca viata ca de-un prapad se curma,
cand am privit prin zdrente cutremurat de plans.
Caci se vedea-n povara un clocot ca de cloaca,
un colcait de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred in lumea astra-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei lui fapturi.
-Dar unde duci, straine, povara ta ciudata,
povara de osanda sub care-atat te- apleci?
am intrebat drumetul. Si El mi-a spus in soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci...
-Dar tu, vorbi strainul, urcand incet privirea,
dar tu pe cine cauti innourat si crunt?
-Eu ... am raspuns in sila, eu ... cautam iubirea ...
-Iubirea? ... fu raspunsul strainului. Eu sunt ...”
*

RANA
I
„Vai mie, rana s-a inchis
vai, singele s-a uscat
si a facut coaja.
oh, doamne, m-am vindecat!
de-acum o sa ma mestece fericirea
o sa ma sfirtece seninatatea
si nebunia care a fost n-o sa mai fie de-acum niciodata,
nu, n-o sa-i mai sarut umarul.
viata o sa-mi treaca in pace si armonie
cu lecturi bogate, cu mese regulate.
sanatatea o sa-mi manince plaminii.
ratiunea o sa-mi sfisie creierul.
vai, rana, rana mea draga
rana placuta vietii mele
rana pentru care am trait, pe care mi-am zgindarit-o cu unghiil
s-a inchis. oh, doamne, sint vindecat!
si niciodata febra n-o sa-mi mai aprinda
veioza vietii pina la ars.
II
sa accept evidenta: nu mai pot sa scriu poezie.
nu mai sint in stare, ceva in mine nu mai colaboreaza.
am scris ani de zile cu ura, cu dragoste, iar acum
creierul meu e mort.
am pornit la maraton ca pe suta de metri
am vrut totul deodata, am vrut sa-mi inneb
innebunesc cititorul.
am uitat ca viata e lunga.
nu-mi imaginam ca o data ma voi opri, voi plati
ca tot ce am facut vreodata se va intoarce impotriva mea
si nu voi putea sa ma ajung din urma
si orice incercare de a mai face ceva
va fi o noua dezamagire.
ce voi mai scrie inca patruzeci de ani?
o sa string din masele, o sa scriu articolase de critica
sau cine stie ce amintiri
o sa suport condescendenta tinerilor, o sa las nasul in jos
cind o sa vina vorba despre poezie, o sa fac traduceri
ca sa nu ma uite lumea, ca sa para ca mai traiesc.
sau o sa-mi public cindva un volum de versuri din tinerete
atit de proaste, ca nu le bagasem in nici o carte
si o sa am un succes "de prestigiu", mi se va spune "autorul
poemelor de amor",
precursorul a dumnezeu stie ce poezie va mai fi pe atunci...
nu stiu, nu stiu...
prieteni mai tineri, sa nu faceti ca mine.
calculati-va poezia pentru saizeci de ani.
eu? nu stiu ce drum sa mai apuc, ce s-ar mai putea face
si nu stiu ce trebuie sa mai simt si ce mai pot sa imaginez.
de data asta chiar cred ca mi s-a infundat.
voi fi un poet batrin, care n-a mai scris de decenii
un supravietuitor al propriei morti
si care mai bine n-ar fi facut nimic niciodata.
III
oare s-a terminat viata? oare sint terminat?
sint un esec? voi fi pulbere?
va veni moartea iar tu ma vei dispretui.
va fi groaznic, groaznic.
voi fi singur, mai singur decit toti oamenii, singur.
fara nimeni, fara odihna.
voi intelege totul, ah, intelege-ma, si toti ma vor iubi,
toti isi vor aduce aminte.
…

…
sint pierdut, pierdut.
musca-mi tu gura.
o sa ploua nasol pe drumuri, o sa fim uzi pin-la piele.
o sa invatam sa urim
va veni toamna, toamna mintii, inecul.
vom avea gura moale si calda, va veni luna
vor veni norii sa ne cunoasca
si vom muri, vom face dragoste.
da, da, stai acum linga mine, priveste-ma. sint terminat, terminat.
va fi numai moarte in jur.
stelele vor fi moarte, bot linga bot ca niste ciini de pe strazi.
vor muri unghiile.
gata. stai linga mine. a avut rost?
ne-am trezit traind.
a fost groaznic: am trait.
a fost groaznic, groaznic. „
*

„Viata mea se ilumineazã
Parul tau e mai decolorat de soare,
regina mea de negru si de sare.
Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat
ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.
Si viata mea se ilumineaza,
sub ochiul tau verde la amiaza,
cenusiu ca pamantul la amurg.
Oho, alerg si salt si curg.
Mai lasa-mã un minut.
Mai lasa-mã o secunda.
Mai lasa-mã o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-mã o briza, o unda.
Mai lasa-mã un anotimp, un an, un timp.”
*

IERTARILE
„Tu sa ma ierti de tot ce mi se-ntampla
ca ochii mei sunt cand senini cand verzi
ca port ninsori sau port noroi pe tampla
ai sa ma ierti altfel ai sa ma pierzi
vad lumea prin lunete maritoare
si vad gradini cu arme mari de foc
sub mana mea deja planeta moare
si in urechi am continentul rock
ai sa ma ierti ca sunt labilitate
ca trec peste extreme fulgerand
ai sa ma ierti preablanda mea de toate
eu sunt nemuritorul tau de rand
ai sa ma ierti ca nu pot fara tine
si daca n-ai sa poti si n-ai sa poti
mie pierzandu-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toti
si cum se-ntampla moartea sa le spele
pe toate-nobilandu-le fictiv
ai sa te-apleci deasupra mortii mele
si tot ai sa ma ierti definitiv
ai sa ma ierti in fiecare noapte
si-am sa te mint in fiecare zi
si cat putea-va sufletul sa rabde
cu cat iti voi gresi te voi iubi”
*

„Voi striga spre tine
in asa fel
incat sa ma poti auzi
ma voi desfasura
in pantecul tau
in asa fel
incat sa-ti poti da seama
ca vreau
sa raman nenascut
ma voi indeparta
de tine
in asa fel
incat sa nu-ti poti da seama
ca nu pot muri
iubindu-te”
*

ADAM
Cu toate ca se afla in rai,
Adam se plimba pe alei preocupat si trist
Pentru ca nu stia ce-i lipseste.
Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva
Dintr-o coasta a lui Adam.
Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune
Incat chiar in clipa aceea
Si-a pipait coasta imediat urmatoare,
Simtindu-si degetele frumos fulgerate
De niste sini tari si coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O noua Eva rasarise in fata lui.
Tocmai isi scosese oglinjoara
Si se ruja pe buze.
"Asta e viata!" - a oftat Adam
Si-a mai creat inca una.
Si tot asa, de cate ori Eva oficiala
se intorcea cu spatele
Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie
Adam scotea la lumina o noua cadina
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Aceasta creatie desantata a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste
Si l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.
*

„Ma zaresc la marginea universului
In care orice punct e centru
Sprijinit de o stea de gheata
Invaluit de un familiar mister...
E alb si liniste
Si nu pot sa-mi misc picioarele
Prinse intr-un rau de gheata
In care stau uscate
Frunzele sarutarilor si surasurilor
Si privesc inainte, ca in transa
Cu ochi albastri de cristal...”
*

„O, cum sa-mi tin eu sufletul meu, ca
sa nu se atinga de al tau? Si cum sa fac
ca de pe tine pe-alte lucruri sa se aline?
Ah, bucuros as vrea sa-i aflu undeva
un adapost, in locuri calme si straine
pierdute parca-n intuneric, care tac,
in timp ce-adincurile tale suna pline.
Dar toate cite ne ating pe amindoi
ne impreuna-asemenea unui arcus pe noi
si-un glas din doua strune isca-n vint.
Ce instrument ne-ncoarda si ne-ngina?
Si ce violonist ne tine-n mina?
O, dulce cint.”
*

„Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa,
Cand cu buzele de sange si cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamna te opreai incet, sfioasa,
Lasand spre amorul inteles de-atatea ori?...
Asteptai sa fiu poetul indraznet ca niciodata
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sarutari
Te duceai mereu nainte inspre-o umbra intunecata
Ca o pala ratacire coborand din alte zari.
Ah, mi-ai spus atat de simplu ca ti-e sete de iubire
Neascultand decat soptirea singuraticei paduri,
Iti opreai cu mana sanul si zambea a ta privire,
Chinul departarii noastre neputand sa-l mai induri.
Ha, ha, ha, radea ecoul, de radeam de-a ta placere,
Intre om si-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lasat sa-nsiri povestea cu dureri si cu mistere
Pentru mine, ca oricarui trecator necunoscut.
Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa,
Cand, in soaptele padurii, poate ca te-am sarutat
Ascultand ecoul rece, inspre toamna friguroasa
Ce-aducea-ntalnirii noastre un adio-ndepartat?”
*

Singur, singur, singur,
Intr-un han, departe --
Doarme si hangiul,
Strazile-s desarte,
Singur, singur, singur...
Ploua, ploua, ploua,
Vreme de betie --
Si s-asculti pustiul,
Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua...
Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine --
Si de-atita vreme,
Nu stie de mine,
Nimeni, nimeni, nimeni...
Tremur, tremur, tremur,
Orice ironie
Va ramine voua
Noaptea e tirzie,
Tremur, tremur, tremur...
Vesnic, vesnic, vesnic,
Rataciri de-acuma
N-o sa ma mai cheme
Peste vise bruma,
Vesnic, vesnic, vesnic...
Singur, singur, singur,
Vreme de betie --
I-auzi cum mai ploua,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur...
*

„As vrea sa fiu un nor
Sa ma preschimb in ploaie
Si-apoi pe trupul tau
As vrea sa curg siroaie
As vrea sa fiu o floare
Pe care s-o mirosi
As vrea sa fiu si lacrimi
In ochii tai frumosi
As vrea sa fiu pamantul
Pe care tu pasesti
As vrea sa fiu eu insami'
As vrea sa ma iubesti.”
*

„Când amintirile-n trecut
Incearca sa ma cheme,
Pe drumul lung si cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Si azi aceleasi stele,
Ce-au luminat atât de des
Induiosarii mele.
Si peste arbori rasfirati
Rasare blinda luna,
Ce ne gasea imbratisati
Soptindu-ne-mpreuna
A noastre inimi isi jurau
Credinta pe toti vecii,
Când pe carari se scuturau
De floare liliecii.
Putut-au oare-atita dor
In noapte sa se stinga,
Când valurile de izvor
N-au incetat sa plinga,
Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-si,
Când ochii tai, tot inca mari,
Se uita dulci si galesi?”
*

"Vantul imi amesteca parul
Cu frunze din marul
Sub care ne iubeam, iar valul
Iubirii dispare.
E doar vantul...
Privesc incet, pierduta, inainte,
Ma uit si nu observ nimic.Cuvinte
Ma saruta pe ureche. Stiu... minte.
In ochi ma-nteapa sute de cutite.
Fum... imi intra in ochi, iar
Un suflet se tanguie hoinar
Respira... si citeste din ziar
El el... dar e-n zadar."
*

"Din nou cuprinsi de tainicii fiori,
ne-am asezat pe banca dintre plopi
si,parca de iubire tematori,
nici n-am simtit ai ploii repezi stropi.
si, beti de fericire,ne-am jurat,
sub stropii reci de lacrimi si de ploaie
si vietile-n cununi le-am asezat
pe-altarul jaratec si vapaie.
dar plopii legendari,fara pereche,
marcand al vietii noastre crunt destin,
iubirii noastre nu i-au stat de veghe
si singuri am ramas in trist declin.
iar azi,cand plopii falnici de pe chei
isi suna-n van aleanul patimas
eu singura ma plimb sub stropii grei
pe langa plopii ce ne-au fost nuntasi."
*
„Cand vei vedea intre-ntre geamuri, la fereastra,
O cupa de cristal,
Si-n cupa de cristal, o floare-albastra -
Simbolul unui rendez-vous banal
Oricine-ai fi, sa intri fara teama,
Caci gura mea te-asteapta
Si trupul meu te cheama!...
…
Necunoscut, sau prieten vechi
Nu-mi pasa!...
Oricine-ai fi, tu poti intra oricand la mine-n in casa
Caci casa mea e casa tuturora,
E madreporul magic de margean
Spre care navile-si indreapta prora,
Sa-si caute adapost in plin ocean...
…
Si-asa cum sunt -
Femeie sau fecioara,
Plebeie anonima sau regina –
Eu te primesc cu aceeasi simpatie
Si-oricine-ai fi,
Al meu esti pe vecie!”
*
„In fiecare zi zambetul tau
devine Luceafarul meu.
Ma uit la tine si atunci sentimentele mele
incep sa straluceasca.
De la tine am invatat de departe
mai mult decat simple
numere sau cuvinte:
Tu esti cartea care
intr-o zi va fi a mea.
Tu esti aceea in a carei iubire
dragostea mea de invatatura
Intr-o zi isi va trasa linia sa ancestrala.
Prin toate mijloacele
tu ma ajuti sa cresc in frumusete,
Te rog sa fii iubita mea.”
*
'Daca am fi pietre,
nu am avea nevoie de cuvinte...
daca am fi picaturi de ploaie,
nu am avea nevoie de lacrimi...
dar suntem oameni
si avem nevoie de dragoste
oricat de greu ar fi sa ajungem la ea..'
*

„Pentru ca totdeauna
cand ai bratele
pline de stele
ti se cere sa le intinzi
inspre cineva,
eu le-am intins
spre tine.
O stea ti s-a asezat pe maini
si te-a invatat
sa le incalzesti
la focul vorbelor
luminatoare.
O stea a patruns la tine.
Atunci te-am vazut
incerbeg inflacarat
in noaptea polara
si m-am lasat lovita de lumina ta.
Apoi,
sub stelele din maini
mi s-au ascuns ranile
si am venit la tine
plangand.
Dar,
mi-ai turnat pe rani foc
si m-ai alungat
cu un zambet viclean.
De aceea, astazi,
cand am din nou
mainile pline de stele,
am invatat sa le intind
spre mine insami .”
*
„Vei reusi sa-mi alini suferinta
Sa imi indeplinesti dorinta
Si sa ma iubesti
Poate ca ploaia sau poate ca norii
Poate ca soarele ii va spune ninsorii
Cat de mult am nevoie de tine aici
Sa vii s-aprinzi in viata-mi licurici
Si sa ma iubesti
Poate lumina sau poate caldura
Poate iubirea sau poate ca ura
te vor aduce-n fata mea
Si sufletul meu iar te-ar ruga
Sa ma iubesti
Poate pamantul sau poate ca apa
Poate ca cerul sau poate doar gropa
Vor insemna sfarsitul iubirii
Si inceputul fericirii
Si al iubirii tale...
Poate ca luna sau poate ca stele
Poate luceafar bland din visele mele
Iti vor spune ca te-astept
Si-ti vor spune ca e drept
Sa ma iubesti.”
*

„Surasul tau m-a-ncantat de prima data
Iar ochii tai,desprinsi din cer m-au fermecat
Inima mea a devenit un glob de sticla mata
Atunci cand, fara regrete ai plecat.
…
Imi amintesc acum cu nostalgie
De clipele frumoase din trecut
Cand imi daruiai numai mie
Sufletul curat in care am crezut.
…
Invidiez stelele ca te privesc in fiecare noapte
As vrea sa fiu si eu de-a dreapta lor
Decat sa sufar in silentzioase soapte
Mai bine ma-ntind pe pamant si mor.”
„Ce simplu mi-ai fi, daca nu te-as iubi
Altceva nu-i nimic
Si mereu ma complic
Si ce simplu mi-ar fi,
Daca nu te-as iubi.
Daca m-as lua dupa pretexte,
daca-as trage unde e usor,
nici nu trebuia s-aud de tine
si-mi era mai de folos sa mor.
M-am bagat de buna voie sluga,
dragostei morale ce ti-o port,
dar pricep ca mi-ar fi fost rentabil
sa privesc destinul ca pe-un sport.
Nu-i o simpla incapatanare,
pentru un ambitios pariu,
dar aleg o cale complicata,
tocmai din motivul ca sunt viu.
Eu detest relatia burgheza,
decorata circumstantial,
ma inchin la legile naturii
si salut iubirea, ca scandal.
Mama ei de viata prefacuta,
tatal ei de soarta la mezat,
te iubesc in felul unui traznet,
te prefer asa cum s-a-ntamplat.
Greu imi e si greu iti e si tie
cu acest fel de a trai al meu,
totusi, vreau sa stii ca, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fara care-ar fi cu mult mai greu.”
*

„Te-ai nascut din propia-mi visare
Si tu esti visul meu
Te-ai nascut din soapte de seara
Si tu esti gandul meu
Te-ai nascut din ruga de seara
Si tu esti ruga mea.....
.....
Cu fiecare clipa, ce trece o data inca
Te iubesc mai tare
Cu fiecare ceas .....
Tu esti clipa mea ....
Dandu-mi nemurirea din soaptele tale
Sopteste-mi iubita mea
....
Voi impletii stele cu visele tale
Voi sadii luceferi, seara de seara
Si fiecare gand va fi o viata pe pamant.”
*

IMI LIPSESTI
„Imi lipsesti teribil in aceste zile de dragoste,
Imi lipsesti, iar rana lasata ma injunghie si ma doare.
Vad dragoste in jurul meu si imi trebuie
Atat de multa putere doar pentru a ma misca.
In curand, in curand, dragostea mea,
aceasta asteptare va lua sfarsit,
Iar tu si cu mine vom avea ceea ce ne dorim.
In zile ca acestea vom sta langa foc,
Iar toata durerea indurata va fi de mult timp uitata.
In aceste zile de dragoste imi iau un legamant
Sa te iubesc etern,
De-a lungul cailor lungi si intortocheate ale vietii.
Dar te voi iubi oricum.
Aceste cuvinte prevestesc dorinta mea de neclintit
De a iubi in ciuda durerii trecatoare,
Furie, placere, teama, liniste, rusine:
Dar si fara cuvinte te voi iubi.
Un juramant de dragoste este pecetea finala
Asupra unei ordonante pe deplin decretate
Nici nu-i transforma sensul,
Nici nu se adauga dragostei pe care o simtim;
Si e asemenea unui vaslasi, ce-si pune greutatea
Impotriva curentului puternic si iute
Ce-i poarta fragila barca de-a lungul sau
Spre locul in care isi va intalni ursita mult visata.
Deci, de ce un legamant?
Asemenea oricarui juramant, sa ma lege
De orice imi este destinat:
De cuvintele purtate de vantul mut.”
*

„Ochi tristi,ochi tristi...
Ma apropii de ei si le vorbesc
Si incet,incet in suflet le patrund
Si nu gasesc decat durere:
O lacrima,o amintire,dar nici un strop de fericire.
Si ma cutremur toata
Si ma intreb,intreb:"De ce?!"
Dar nimeni,nimeni nu poate sa-mi raspunda. „
*

„Orice defectiune sufleteasca
poate fi reparata- striga duhovnicul;
orice anvelopa
poate fi facuta sa nu mai rasufle
spuse vulcanizatorul;
orice ogor batut de grindina poate fi reisamantat
spuse fermierul;
pot face din orice cel putin un ce-
spuse decis reconditionerul;
vacile sunt un bun teren de investitie- spuse
bancherul veterinar
si toti, in afara de primul,
aveau perfecta dreptate”
*

„Ia seama, femeie, te iubesc infernal
te doresc cum calugarul ivirile sfinte
dar atentie, principesa de stal,
ia aminte
nu-mi cere supunere oarba si nici
nu-ti fa giuvaier la dest inainte
nici-un ham n-a-ncaput pe crestetul meu
ia aminte
tu, care gemi in fierbinti zvarcoliri
si-apoi blanda ramai, nefiresc de cuminte
iti apartin ca vreau eu,
ia aminte
un miliard de comori am in inima mea
"la inceput a fost cuvantul"-
eu sunt miliardar de cuvinte
pot sa-ti daruiesc cea mai inalta statuie de aur
dar nici un gram din metalul libertatii mele
ia aminte!
„Dincoace de moarte,dincolo de viata
doar un tanar viril poate ajunge acolo
doar un sumbru barbat poate ajunge acolo
unde dormiteaza, dormiteaza in ceata
palatul sarutului
in mii de camere
mii de femei
albe, frumoase , stau in asteptare
arzatoare, enorme femei in asteptare
inima ta ca un clopot de-alama
rasuna
tresare
pretutindeni femei, paturi
parfumuri, femei - flacara si paturi
labirint al sarutului cu mii de femei
si mii de niciodata
acolo vei rataci etern
infricosat, fara sarut, in ceata
frisonand de chiciura, fara sarut, in ceata
si peste pletele-ti negre, toamna enorma
isi va scutura roua-i de geata”
*

Uneori lumea nu-i acolo si nu spune nimic,
Alteori simti c-o ai la degetul cel mic.
Uneori e totul plasmuire ademenitoare,
Alteori prinzi sensul si dulcea-i incantare.
Uneori te temi sa mori si gandu-l refuzi,
Alteori chemi moartea cu ochii-ti confuzi.
Uneori iti esti tie de-a dreptul strain,
Cand glasul tace si-atatea ganduri iti vin.
Uneori te-apleci de greaua-ti povara,
Alteori poti afli ca totusi se zboara
Uneori privirea iti mangaiere,
Alteori pumnalul ce-mplantat se cere.
Uneori tragi cortina peste lacrima vietii,
Alteori o-nlaturi , zambind diminetii!
Uneori esti tu , alteori , nici nu te stii,
O lume-ncepe totusi, in fiecare zi...
*

„Amantul,a intrebat vantul.
El nu a spus nimic.
Amantul,a intrebat atunci pamantul.
Tot mai tacut era.
...
Amantul,a intrebat o floare.
De`a mea privire sa uscat
O samanta, am intrebat.
Si nu mai incoltea.
...
Orbit am privit in soare.
Si la-m intrebat pe el
Ma iubesti tu oare ?
Si am fost orbit de el.
....
Am intrebat o stea
Ce nu o zarise-m inca
Ma iubesti tu oare ?
Sa stins atuncea ea.
...
Atunci am intrebat vazduhul
Tot mai tacut era
Am intrebat atunci adancul
Tot mai adanc era.
...
O lacrima ce se furisa`n stinghera
Am intrebat`o si pe ea
Ma iubesti tu oare ?
Tot mai stinghera era.
...
Zgomotul frunzelor,.....
Le-am intrebat si pe ele
Ma iubesti tu oare ?
Si au cazut in urma mea.
...
Si cantul noptii la-m intrebat pe el
Si noapte nu mai era.
Si stelele le-am intrebat
Sa stins o ultima stea
...
Atunci am intrebat destinul
Ma iubesti tu oare ?
Si moartea ma secerat
Cu o ultima suflare,...
Atunci am intrebat buzele tale
Ma iubesc ele oare ?
Si nu m-au sarutat.”
*

„Te-am cautat atat de mult
pe toate drumurile dorului,
incat astazi stau si ascult
ecoul trist al adevarului.
Din gene,lacrimile pica adesea,
Calatorind prin ani de aduceri aminte
Cum te-as putea cuprinde intr-un vers
Sau te-as putea inchide in cuvinte
Alaturi gandul meu te cheama,
Pe drumuri grele si pustii,
De suferinta,indoiala,teama,
Iubire si meditatii sumbre si tarzii.
Caci sunt lumina si minciuna
Si dragoste si inversunare.
Si-n note false glasul imi suna
Chemandu-te din departare,
Purtavo-i cu mine povara
De gandire inegurata
Dar cand incet se lasa seara
Te rog de am mintit ma iarta.”
*

„A fost o clipa,cind timpul a stat pe loc,
incremenind scurgerea timpului
si totul in jurul nostru a capatat sclipiri de diamant
parea ca lumea a devenit asa de mica in bratele tale
incat nimic nu mai conta in jur
pluteam peste abisuri ca si cum....
lumea ar fi fost la picioarele noastre
ochii tai ma orbeau cu stralucirea ce izvorau din ei
precum o vapaie de foc ce ma ardea din adancul inimii tale
si a fost o clipa de eternitate care a durat... o vesnicie
sufletul tau vibra la atingerea noptii
asa cum vioara tremura in mainile pricepute ale maestrului
plangand de dorul ei
setea de iubire......foamea de fericire...dragoste....
ce anost mi se pare ca suna departe de tine...
de ne-am arunca-n abisuri ratacind printre astrii am simti fluidul fericirii si al sentimentelor
pierdute si regasite.........
…

…
iar tu copila, ai simti cum inima-ti bate mai repede de emotie
si ai tremura la gandul ca esti asa de aproape de vibratia universului care te invaluie ca o ploaie de vara ...
calda si linistitoare........
stele aprinse se desprind din parul tau
si se imprastie pe lespezi aspre ale unui templu uitat de lume in jungla amazoniana
imi zgarie talpile sangerinde ca si inima mea care te striga,
te cheama neputincioasa ......
iar noaptea, a capatat sclipiri de diamant..... „
*

Marea
El cinta pe tarm. Perfida,
unda marii s-alinta.
Ea zicea: Ma simt silfida,
prinde-ma - si sint a ta...
Marea chicotea: - Ha! Ha!...
Si-a sarit in apa fata.
Unda marii, inspumata,
doar atita astepta.
Ca pe-o floare-n vint o poarta
valul viu si apa moarta.
El o cauta-n zadar:
trupul ei mereu isi pierde
in argint albastru-verde
auriul chihlimbar.
Iata - atingind nadirul
sinii goi si trandafirul.
Dar cu mina prin safire
pescuitu-i o poveste
fara margini, ca si marea.
Consumata-n stralucire,
ziua nu le-a dat de veste
sa-si consume-imbratisarea.
E tirziu. Cind - beat de dor -
el o prinde si-o saruta,
unda marii scade, muta,
tremurind in jurul lor.
Unde-s tarmurile?... Nu-s.
Doar azurul jos si sus,
clatina pe valuri crete
tulburata frumusete,
ani de fum, eoni de foc.
Osie de vis a lumii,
ei - in lingusirea spumii -
ard rotindu-se pe loc.
Toate-n jur se sparg, se curma,
se desfac, se prabusesc.
Numai ei nu mai sfirsesc
sarutarea cea din urma.
- Prinde-ma si sint a ta,
murmura apa livida.
Iat-o prinsa! Dar a cui e ?
Unde-i sprintena silfida ?
Unde-i cel ce-o cauta ?
Joaca apa amaruie
neagra-vinata-verzuie. . .”
*

„În dimineata aceea de un aprilie definitiv
ningea viril peste somnul nostru din oase
magnolia înflorea constrânsa imperativ
din sfârcuri verzi de masline hidoase.
Ne iubeam sedusi într-o disociere mutuala
de forma paradisiaca a iubirii de-apoi,
cuplul de carne corupt de betia matinala
se-nvelea cu pielea napârlinda din noi
Ne renuntam în favoarea mugurilor cheli
de mar muscat tentativ de-arhangheli
cu priviri pofticioase de fiare feline
scapate printre balamalele portii divine.
În dimineata aceea corupta de fapte
aprilie suspina nepermis de plenar,
se-auzea un scâncet pâna-n cercuri înalte
dezrobit de senzualitatea unui chenar
umplut cu lenjerie sepia de la naftalina.
Si cum sfintii aveau dezlegare la peste,
harpoane de cristal flagelau în lumina
carnea pastravilor albastri de munte.
Era aprilie cu embrioni de magnolii, fireste,
si nasteri premature de vise carunte.
...........
Camera sufletului e îmbâcsita de fum de tigara
Acorduri de pian se ciocnesc haotic de peretii darapanati
Iubiri uitate de timp banuie viata afara
La usa asteapta musafirii întârziati.
Cascadele din spatele pleoapelor
Dau buzna-n podea sa se-ngroape
Aici nu a ajuns bâzâitul calculatoarelor
Si nici Tour Eiffel nu-i atât de aproape”
*

„Te-am observat
Râdeai
Pe marginea iubirii
parea
un muget al marii pieptul tau
saltând
Si ca un gând
veneam înconjurându-ti mijlocul
într-o alunecare pe coapse
fãrã sfârsit
Calul ma astepta batând nebuneste
si hohotind în chemari disperate
" Stapânul meu! Vino-ti în fire
hai sa plecam..."
înaltandu-ma spre inima
printre sâni
prefacându-ma
liana in jurul gâtului tau
Salbatic
ma striga
armasarul
"Stapâne
hai sa plecam! Mai avem atâta de mers prin infinit
si mi-e teama ca nu vom mai ajunge"
Eu însa, înmuguram din fiecare ochi al tau
din fiecare buza si din mâini
Nu murgule
calatoria s-a sfârsit
nu vezi
e capatul infinitului aici
Si mi-am gasit himera
Si treci tu dincolo
de sfârsit”
*

As vrea sa iubesc marea,
dar marea nu iubeste,
as vrea sa iubesc pamantul,
dar pamantul e rece si plin de intuneric,
as vrea sa iubesc oamenii,
dar oamenii sunt rai,
as vrea sa te iubesc pe tine
dar nu stiu daca ma iubesti.
Dar totusi am sa iubesc
tot ce e mai bun din mare,
pamant si oameni....
dar tu?tu unde esti?'

„Tu esti în inima mea ca un dar
neasteptat si mult prea scump,
pe care il cercetez mirat iar si iar,
cu-aceeasi nesecata desfatare.
Esti tainica-mi putere si mandrie,
de când te stiu mi-i cerul mai aproape
si nu mai pot durerile sa vie,
sa-mi tulbure-ale sufletului ape.
Tu mi-ai facut tarana mai usoara
si inima asa de dulce, grea,
ca ramura ce toamna se-mpovara
de greutatea roadei de pe ea.
Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai rasfrant în suflet ca-ntr-un lac,
si-adanci de-atuncea-s gandurile mele,
de aur glodul inimii, sarac.
Acestea toate sa ti le platesc
nu voi putea, ci lasa-ma macar,
risipitorul meu, sa te iubesc,
din darurile tale dandu-ti dar.”
*
dincolo de toamna
poezie [ ]
spânzurata de cer o eclipsa totala adulmeca lumina
- - - - - - - - - - - -
de nichita victoria [soniaa]
în fiecare toamna savârsesc ruga
gândindu-ma la tine
ca la o icoana pastrata acolo
în sufletul invadat
de vraistea frunzelor.
simteam cum îmi scapa printre degete
un viitor ce se jucase în palma.
am închis ochii
si-am lasat sa-mi cada bratele
pe pamântul ud de cristale.
te aud cum suspini
si-mi devastezi amintirile
pâna dincolo de scrum.
dimineata
îmi modelezi chipul în huma
iar la amiaza
îmi ceri capricioasa sufletul.
seara ma întrebi trufas
daca n-am de vânzare
pe un sfant, inima.
apoi se asterne
o liniste dumnezeiasca

si ma trezesc frunza în prag de toamna
ce nu vrea sa se scuture

„3 noaptea. Ploua. Mi-e somn
Ganduri cu miros specific de fiara
Patul desfacut, ma intind
Mi-e dor de dor si-mi aprind o tigara
Inchid ochii. Amintiri - copii
Coborand pe tacute patine
Incet, prea incet desprinzandu-se
Prin dorul de dor, dorul de tine
Alta tigara, alt vis spulberat
Fum risipit in inalt ucigas
Parca incalec deodata strunind
Viata, acest cal naravas. Am atipit?
Strivesc tigara si ma arunc in pat ca-ntr-un abis
Dorm, vreau sa dorm
Si sa te regasesc acolo-in vis
Noaptea asta-i ca stepele rusesti
Psalm mi-e sufletul in biserica tacerii
Colind de unul singur livezile ceresti
Nadajduind ca-n cale mi te vor scoate merii”
*

Roua
„Roua se face acum
Lacrima
Apoi isi continua drumul
Inauntrul inimii
Parca o vezi
Cum se strecoara
Printre ranile fierbinti
Si dintr-o data
Portile inimii s-au inchis
Si-a ramas
Doar cristalul.
Nu e un simplu cristal
E ceva mai frumos
Un cristal foarte valoros
Format din doua parti
Care se imbina atat de frumos
Uitand de ranile fierbinti
In Secret....TU SI EU.”
.

„Singuratate
Mi-s gândurile acum risipite si goale
si orice cuvânt nerostit ma-nspaimânta.
Iubirea din noi e o aripa frânta
în zborul nefrânt al iubirii totale.
Dragostea mea,
în mine
numai tacerea a mai ramas
sa caute urmele pasilor tai
ca o întrebare
rascolind privirea în care s-a retras.
Nu crezi ca ma doare ?”
*

Uneia din paradis
„Mi-a fost dor candva, iubito,
Tot ce-am tanjit, neclar,
Ostrov pe mari, iubito,
Fiinta si altar
Cu flori si rod gatite,
Si toate - mie doar.
O, vis solar, pierdut,
Nadejdi stelare, care mor
De-ndata ce s-au nascut!
Ma striga-un glas in Viitor:
:'Nainte! " - dar, langa Trecut,
( Un negru hau ) oprit din zbor
Raman inert si mut.
In mine - vai - acum pieri
Lumina, fumegand!
Nicicand! Nicicand! Nicicand!
( E glasul marii-n tarmi pustii,
Nisipul spulberand )
Un pom traznit nu va rodi,
Nu zboara-un soim, cazand.
De umbre ziua-i plina,
Si vise, noptzi se cern,
Sper-un loc ce ochii tai i-alina,
Si pasii tai l-astern -
In dansuri de lumina!
Pe-un mal de rau etern.”
*

Frumusetea linistii
„Intuneric, fara lumina
Doar tu si eu
In noaptea ce isi coboara linistea neagra
Cu cintecele frumusetii
Dezbracati, in fata cerului
Plingind si tipind
se poate spune si asa
De placere
In mingiieri ce odihnesc
Trupuri umede
In saruturi fierbinti
Intrunite, peste tot
Sub noaptea linistitelor emotii
Cu pamintul rece
Pe spatele infloritor
De frunzele uscate, cenusii;
Iar cind ochii tai se sting
Te privesc prin somnul tau ingeresc
Si iti ascult adierile rasuflarii
Cu oftatele noptilor
Dinauntrul frumusetii,
In linistea pura.”
*

”Lacrima sufletului tau
Mi-a atins inima
Si s-a nascut un pom cu flori de cires.
Chipul inimii tale
Mi-a mangaiat mainile
Si s-a nascut un pom cu flori de cais.
Sarutul mainilor tale
Mi-a mangaiat obrajii
Si s-a nascut un pom cu florile dragostei”
*

Când totul e pierdut
si nu mai poti sa-ti faci în suflet adapost,
spre cine ti se-ndreapta pasul mut
si fara rost ?
Spre care înaltimi ridici sau prabusesti
pumnul nebun de zacaminte sufletesti
eliberat
de toate câte-au fost lovite ?
Când te-ai descoperit uitat
si spulberat
de vântul care îti arunca-n valuri
o ultima frântura de catarg,
spre care maluri
rechemi tacerile pierdute-n larg ?
Spre care timp sa-ti ancorezi privirea
când fiecare-avem în noi
iubirea
si-un timp în care nu putem ierta
decât în doi ?
*

Cioburi
Ai spart în palme un pahar.
Eu
sunt doar ciobul care-ti sapa
cicatrice-n palma -
peste linia vietii,
întâmplator.
Arunca-ma-ntr-un buzunar,
poate-am sa-ti port noroc.
Mai greu
e sa ghicesti din cioburile
sparte-n palma -
ciobul tau.
*

Stele poeme si stele
„Pe pagini de nisip, cu raze de luna
Scriu versuri. O intrebare ma chinuie: te iubesc?
Pe umaru-mi obosit marea vine sa-si puna
Tandra, fruntea incoronata cu inaltul ceresc.
Ma strabat din nu stiu ce parte
Atatea amintiri, si uitari, si betii
Si nu mai stiu daca ma indrept inspre moarte
Ori spre tipatul nasterii mele dintai….
Doamne, noaptea asta e aidoma respiratiei mele
Iar urma pasilor mei, stele, poeme si stele!”
*

Hai,
pune-ti palmele privirii
peste trupul meu;
din noi
doar tu stii cum e începutul -
saruta-ma,
vreau
sa-ti pastrez sarutul
- tipar durut a toate ce-am iubit -
pentru târziu
când
amândoi
vom ocoli-nceputul
prabusit.
În doi.
*

Nu cauta-n povesti fara de rost
sa reinvii, in ce nu mai e, ce-a fost.
Cand impletesti cuvinte pe-o minciuna
ti-alegi din moarte foi, spini si cununa,
iar pat sau targa, scut si adapost
nu-ti faci din vreascuri stranse de pe jos
tot rasucindu-ti, - gand smintit si prost, -
cutitu-n rani pana la os.
De ce, strajer, dac-ai fugit din post,
mai pregeti si te-ntorci cand goarna suna
si-o mai si-ngani ca un zavod la luna ?
E-adanca noaptea, drumul e frumos,
amarul cantec cand s-a rupt de struna
hoinar pe-astralul ison prin genuna,
si-nchipuie-l, pe-aripi de chiparos,
cum tremura de pur si radios.
*

Stii,
uneori c-un simplu gest
se fac minuni.
Eu
m-am nascut pe corzile unei viori
când,
obosit de-atâtea veacuri
de perfecta singuratate,
ai început sa cânti .
De-aceea, poate,
cântul mi-e ascuns în suflet
si-ngenunchez mereu,
sub magica povara,
sarutând picioarele fiecarui gând
din care s-ar putea naste
o alta vioara .
*

Mi-s gândurile acum risipite si goale
si orice cuvânt nerostit ma-nspaimânta.
Iubirea din noi e o aripa frânta
în zborul nefrânt al iubirii totale.
Dragostea mea,
în mine
numai tacerea a mai ramas
sa caute urmele pasilor tai
ca o întrebare
rascolind privirea în care s-a retras.
Nu crezi ca ma doare ?
*

Plânge-n vânturi zborul
valului din larg
risipind prin pietre
umbre de catarg.
Dincolo de gânduri
doar taceri albastre
pastreaza-n nisipuri
ecoul pierdut
al urmelor noastre.
Am uitat în larg
zborul meu de valuri
cautând prin pietre
umbra ta - catarg.
*

Te iubeam.
Nu,
era ceva mai presus de dragoste,
ceva salbatic si necunoscut
ca la începutul lumii,
cu o frântura de clipa
înainte de pacat.
Tu
trebuia s-aprinzi focul
si sa vezi în pietrele din jur
viitorul templu.
*

Stiu.
Si de acolo de unde, cândva,
te-a lovit o piatra
niciodata
sa nu-ti irosesti privirea
asteptând o floare.
Ca uite,
mie mi se sparge sufletul în cioburi
si ma doare gândul ca n-am sa stiu
sa-l învat (a câta oara ?)
sa primeasca lumina
ca la început.
Pe urma,
nimeni nu-i vinovat cu nimic.
Numai mie,
atunci când am simtit durerea
si am dus mâna la tâmpla,
îmi crestea în palma o floare.
*

Cu fluvii ce se scurg in fragedul nud
De lebede proaspete si gratioase
Ce ucid somnul
Si le tirasc inima calda
Infricosata si supusa,
Atrasa de acordurile cascadelor
In moi ninsori de petale de flori;
Lesina cu mine si varsa-ti lacrimile
Noaptea,
In trandafirul negru ce infloreste
Odata cu tine, in umbrele lunii
Ingropate in vidul liric
Al trupurilor noastre
Ce se ung cu mierea mingiierilor
Si a saruturilor dulci,
Atunci cind extazul e angelic
Iluminarea ne naste aripi albe
In lumina de luna
Cu vieti traite in lumina de soare.
Trupurile ne sint pline de dor
In adincimea sufletelor,
Iar adierea de dincolo de nori
Ne poarta in plimbari solitare
Cu luna ce ne rasare din spate
Cu umbre calde...
Cind inimile melancolice
Au adormit printre ceruri si flori.
*

SINGURATATE
„Sunt singur acum in miez de noapte
Orologiul batu al nemuririi timp
Pe buzele mele se scurg a tale soapte
Sarutul tau ma mistuie lin.
Un foc naprasnic trosneste in inima mea
In bratele tale as vrea sa ma cuprind
Si sanul tau ce-n ploaie imi soptea
As vrea-ntre buze acum incet sa-l frang.
Sunt singur acum in inima mea
Si ploaia mai scurge al nemurii timp
Si buzele tale in noapte imi sopteau
Sarutul tau incet am sa-l frang.”
*

STELE CAZATOARE
„Stiai ca toate stelele
iubite de ingeri hoinari
prin nebuloase inelare
cad incet in spirala
si pier in lumina zorilor
orbite de iubirea fizica
a soarelui pentru viata
ce naste o zi noua
in care dorul de iubire
fura lumina firii
si abia spre seara
o ridica licuricii la loc
in cerul ramas aproape gol
c-o noapte-nainte?”
*

"Mi-e sufletul pustiu, pustiu ca marea
In nemiscare sub un soare orb.
Mi-e sufletul amar si plin de sarea
Neplanselor iubiri ce-mi sorb
Din ceasul noptii ce-a aprins chemarea
Intregul, tulburatul somn de rob;
Mi-e sufletul pustiu, crapata stanca,
Sub roua lacrimilor cand ma scol;
Mi-e-amara ziua, noaptea-mi pare inca
Taramul neputintei gol;
Amar mi-e visul, somnul neuitare,
Pustiul suflet, vesnic calator.
Mi-e sufletul pustiu, pustiu ca marea,
Iar lacrimile, clipe care dor,
Amare si grunjoase ca si sarea
Unui atat de mare si parelnic dor;
Mi-e sufletul pustiu ca departarea
Spre care-mi zboara visele in stol...”
*

„ De teama sa nu invat a te cunoaste cu prea multa
usurinta, tu te joci cu mine.
Tu ma uimesti cu hohotele tale de ris pentru a-ti ascunde
lacrimile.
Iti cunosc prefacatoriile.
Niciodata nu rostesti cuvintul pe care voiai sa-l spui.
De teama ca n-am sa te pretuiesc, tu imi scapi
in mii de feluri.
De teama sa nu te confund cu multimea, tu stai deoparte,
singuratica.
Iti cunosc prefacatoriile.
Tu-mi ceri mai mult decit altele, de aceea esti tacuta.
Cu o nebunatica nepasare te faci ca nu primesti darurile.
Iti cunosc prefacatoriile.
Niciodata nu iei ceea ce ai voi sa primesti.”
*

CANTEC DE DRAGOSTE
Cum sa-mi impiedic sufletul
Sa nu-l ajunga cutremurat pe-al tau?
Cum sa-l inalt deasupra ta
Spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-as aduna
Langa ceva pierdut in intunerec,
Intr-un ungher tacut, strain, neframatand,
Ce nu se-ndeparteaza
Cand adancurile-ti luneca departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioara, pe tine si pe mine,
Ne impreuna totusi asa cum un arcus
Din doua strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioara suntem instrunati?
Si ce artist ne tine-n mana lui,
Cantec cum altul nu-i?
*

„Pe pagini de nisip, cu raze de luna
Scriu versuri. O intrebare ma chinuie: te iubesc?
Pe umaru-mi obosit marea vine sa-si puna
Tandra, fruntea incoronata cu inaltul ceresc.
Ma strabat din nu stiu ce parte
Atatea amintiri, si uitari, si betii
Si nu mai stiu daca ma indrept inspre moarte
Ori spre tipatul nasterii mele dintai….
Doamne, noaptea asta e aidoma respiratiei mele
Iar urma pasilor mei, stele, poeme si stele!”
*

„In zarea viitorului pierdut,
Asa-mi plutesti in taine-nvesmantat
Dar sufletu-mi se zbate si te cata
Iar gandurile mele te saruta
Dar de e scris sa-mi fii in veci departe,
Sa fugi de umbra mea cum fugi de moarte,
O ruga am: Prin visul meu cand treci
Sa te opresti in loc…
Si sa-mi lipesti pleoapele mai tare.
In veci sa dorm, sa te visez in veci.”
*

„Sunt singur acum in miez de noapte
Orologiul batu al nemuririi timp
Pe buzele mele se scurg a tale soapte
Sarutul tau ma mistuie lin.
Un foc naprasnic trosneste in inima mea
In bratele tale as vrea sa ma cuprind
Si sanul tau ce-n ploaie imi soptea
As vrea-ntre buze acum incet sa-l frang.
Sunt singur acum in inima mea
Si ploaia mai scurge al nemurii timp
Si buzele tale in noapte imi sopteau
Sarutul tau incet am sa-l frang.”
*

„Stiai ca toate stelele
iubite de ingeri hoinari
prin nebuloase inelare
cad incet in spirala
si pier in lumina zorilor
orbite de iubirea fizica
a soarelui pentru viata
ce naste o zi noua
in care dorul de iubire
fura lumina firii
si abia spre seara
o ridica licuricii la loc
in cerul ramas aproape gol
c-o noapte-nainte?”
*

„Am mai scris o poezie !
Satisfacut, îmi aprind o tigara.
Si ma gandesc, ce genial sunt.
As merita un "Herder", pentru poezie,
Daca nu chiar un "Nobel", pentru literatura.
Dar nu e nimeni în stare sa înteleaga
Un tip genial ca mine.
Asa ca, ma duc la birt,
Sa ma întâlnesc cu consatenii mei,
Niste tarani, si dupa câteva beri,
Am sa le explic lor ce genial sunt,
Ca poate s-o gasi un om de bine,
Si-o sa ma publice la gazeta de perete
A caminului cultural.
*

"Surprind orizontul lacrimând în amurg,
Padurile noastre se dezbraca de frunze,
Iubirea, perfida, râde prelung,
De fiinta-mi ridicol zugravita pe pânze.
Cortegiu funerar de cuvinte nescrise
Complice si sobre duc cerneala la groapa.
Preot, un nor cu gesturi distinse
Prin slujba sa o transforma în apa.
Tremurând ma apropii de masa de scris,
Fulgi de nea îmi valseaza în vene,
Frumoase femei au orgasme în vis,
Si astfel se nasc poemele mele.”
*

JUR
„Jur pe iubire si pe moarte,
pe sori si pe cuprinsu-ntreg,
ca esti aleasa mea din toate
pe veci de veci a mea te leg.
pe razele ce din priviri
imi izvorasc si te-nfasoara,
pe maica care m-a-ntrupat,
pe sfantul sange de fecioara.
pe poezia mea iti jur,
pe Dumnezeu veghiind in ceruri,
pe luminisuri de paduri
aceste simple adevaruri.
de la-nceput de lumi de-ar fi
frumoasele sa invieze,(?)
din viitor,din alte galaxii,
eu tot pe tine te-as alege,
eu tot pe tine te-as chema
eu tot spre tine m-as intoarce,
caci te iubesc cum n-am iubit,
si n-oi iubii pana la moarte."
*

Glaciatiune
« Si eu si sufletul si gandul,
Traim o perioada glaciara
Mugurii dragostei ce abia incoltisera
Au degerat in regiunea estica a trupului
Meu,congelat de raceala gandului
Ce stiu prea bine ca mi-au inghetat
Si spuma valurilor sufletesti.
Caci tu nu mai esti decat amintirea
Mea,din zilele de toamna. »
*

CANTEC DE DRAGOSTE
„Cum sa-mi impiedic sufletul
Sa nu-l ajunga cutremurat pe-al tau?
Cum sa-l inalt deasupra ta
Spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-as aduna
Langa ceva pierdut in intunerec,
Intr-un ungher tacut, strain, neframatand,
Ce nu se-ndeparteaza
Cand adancurile-ti luneca departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioara, pe tine si pe mine,
Ne impreuna totusi asa cum un arcus
Din doua strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioara suntem instrunati?
Si ce artist ne tine-n mana lui,
Cantec cum altul nu-i?”
*

Crede in iubire
"Crede in iubire, chiar daca este un izvor de suferinta.
Sa nu-ti inchizi inima!"
"Nu, prietene, cuvintele tale sint nedeslusite, nu le pot
intelege."
"Inima este facuta numai pentru a se darui
cu o lacrima sau un cintec, iubita mea."
"Nu, dragul meu, nu pot intelege, vorbele tale
sint nedeslusite."
"Bucuria este fragila ca o picatura de roua.
Ea moare surizind.
Dar mihnirea este puternica si dureaza.
Ingaduie ca o dragoste dureroasa sa se trezeasca
in ochii tai."
"Nu, prietene, cuvintele tale sint nedeslusite si nu le pot
pricepe."
"Lotusul vrea mai curind sa se desfaca in soare
si sa moara,
decit sa traiasca sub chip de mugure o vesnica iarna."
"Nu, dragul meu, cuvintele tale sint nedeslusite
si nu le pot pricepe."
*

Singurul lucru care conteaza
‚Femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...
....
femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei
....
fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii
....
o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux
....
femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti
....
femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor.”
*

O BATAIE DE INIMA
„Cu fluvii ce se scurg in fragedul nud
De lebede proaspete si gratioase
Ce ucid somnul
Si le tirasc inima calda
Infricosata si supusa,
Atrasa de acordurile cascadelor
In moi ninsori de petele de flori;
Lesina cu mine si varsa-ti lacrimile
Noaptea,
In trandafirul negru ce infloreste
Odata cu tine, in umbrele lunii
Ingropate in vidul liric
Al trupurilor noastre
Ce se ung cu mierea mingiierilor
Si a saruturilor dulci,
Atunci cind extazul e angelic
Iluminarea ne naste aripi albe
In lumina de luna
Cu vieti traite in lumina de soare.
Trupurile ne sint pline de dor
In adincimea sufletelor,
Iar adierea de dincolo de nori
Ne poarta in plimbari solitare
Cu luna ce ne rasare din spate
Cu umbre calde...
Cind inimile melancolice
Au adormit printre ceruri si flori.”
*

PLOAIA DE IULIE
„Am chemat ploaia de iulie
Varsindu-mi lacrimile de durere din norii pufosi,
Am tremurat in mijlocul padurii
Asteptind sfirsitul fulgerelor din ceruri,
Am alergat printre spini si deserturi
Ca in final sa ma ghemui in culcusul ursoaicei,
Am trimis porumbelul alb la tine
Dar tu i-ai retezat aripile
Ca sa nu mai auzi de mine;
Am urlat ca un lup trist, la norii intunecati
Speriat de chipul tau crud,
Am spart laleaua neagra de sticla
Chemind toate furtunile prin morile de vint,
Am imbratisat trupul naturilor
Dar ochii lor mi-au sorbit puterea,
Am asteptat ca in timpul ploii
Stejarul batrin sa-si implinte crengile in mine,
Am crezut ca intunecimea
Isi va arunca fiarele peste mine,
Dar nici o clipa nu am vrut sa cred
Ca doar o privire de-a ta
Ma va inlantui in durere,
Si am plins continuu
Pina cind norii din cer
S-au stors peste tine.”
*

RUGACIUNI PENTRU PLOI DE LACRIMI
„Luna a inflorit
La marginea tarmului pustiu
Cu noaptea cea neagra
Ca o multime de rindunele
Ce se aseaza lin in palma ta
Atunci cind sint obosite;
Ape imense cu adincimi moarte
Si suflete mai triste decit somnul...
Luna se naste
Printre aburi ce se sparg
Dezvelind ochiul imens de marmura alba
Ce se tavaleste printre crengi de salcii
Ce uneori erau parca atit de lungi
De se adapau cu laurii zinei
Ce cinta pe o stinca din malul adormit;
Dormeai alba in salcimii somnului
Iar ochii mei te priveau ca pe-o balada de toamna
Prin amintiri fericite
Cu emotii proaspete de primavara.
Cind somnul zbura in dimineata
Corpul tau se arcuise ca o mare lumina de luna
Cu abur de lilieci infloriti,
Si cind palmele tale m-au atins duios
Ti-am respirat alaiul zinelor posesiv
Iar tu mi-ai curatat ranile
Spalindu-mi trupul cu alge si flori marine
Hranindu-ma dupa furtuna cu toate culorile din curcubeu
Ca si cum degetele tale s-au cuntopit
Printre coarde de harpe;
Nu mai puteam sa te privesc
Si-atunci te-am respirat
In timp ce inima-mi ofta umil,
Nu ca frunzisurile padurilor
Ci ca frunzele uscate de toamna ce se tirasc
In parfumul ce apune pina in largul marilor
Cu brizele usoare ale primaverii
Ce imi descarnau trupul de carne
La saruturile tale ninse cu petale de flori.
Aceasta este splendoarea obscura a dragostei
Cind luna fuge printre cerurile intunecate
Iar norii ning cu stele
Cind parul tau iti curge pe trupul fin
Ca un riu de aur inghetat,
Topit in flacari solare
Al carui parfum... incins,
Curge ca mierea pasiunilor dulci
La marginea marii
Printre flori marunte, sub cer
Unde cinta pasarile si apele
In coruri de argint
Ca tremurul stelelor si-al trupurilor noastre.”
*

COTIDIAN
„Dimineata la cafea, singur, fumând vreo trei tigari,
Ma gândesc la ce-o sa fac toata ziua,
Ca iar am uitat agenda la nevasta-mea
Care doarme, si nu am chef s-o trezesc,
Cine are chef sa vada chipul sifonat,
De dimineata, al nevesti-si ?
La amiaza, caldura mare,
Transpir si manânc, transpir,
Si ma gândesc la proasta asta de gaina, pe care o înfulec,
Câte boabe de porumb s-o chinuit sa înghita,
Sa ajunga friptura, cui ?
Seara dupa servici, ma duc la crâsma,
Sa beau câteva pahare de votca,
Si l-as chema si pe prietenul meu Dumnezeu la un pahar,
Dar nu merita, ca prea m-a facut om.”
*

"Bausem prea mult în noaptea - aceea...
Era ora când totul ti se pare posibil,
chiar si invierea din morti,
chiar si schimbarea amintirilor palite.
In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,
scartiind intre renuntari si ispite.
Era ora când totul ti se pare simplu si posibil,
când crezi ca un singur cuvant
spulbera toate argumentele si nehotararile celorlalti,
si totul iti apare clar si categoric,
ca intr-o opera desavarsita de arta.
Ce opera de arta poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat sa faca din ea opera vietii lui?
Am spus si eu vorbe mari despre dragoste,
m-am simtit si eu pur, vorbind despre dragoste,
am suferit uneori nebarbateste
- crezand, instinctiv, ca lipsa de demnitate
este ultimul atu în acest joc necrutator.-
Exista destule grilajuri
de care mi-am rezemat fruntea infierbantata,
incercand sa-mi dau seama daca iubesc cu adevarat
sau sunt numai ridicol
Exista pe undeva si un cavou, unde am intrat
în respectul legilor tenebroase
ale romantismului, jurandu-mi iubirea
în cadrul necesar al vesniciei.
Exista prin cartile mele si ale altora,
o puzderie de flori presate,
versuri mazgalite în tren,
scrisori cu vorbe calcate în picioare,
fotografii la minut,bilete de cinema
si note de plata de prin crasme periferice,
pastrate ca un fel de invitatie la nunta,
tot arsenalul pueril adunat intr-un sfert de veac
de maturitate, minciuni si sperante.
Am fost totdeauna desuet si prapastios,
continuam sa-mi caut Marea Iubire
chiar când îi simteam sarutarea,
tacera îmi parea o catastrofa,
si-mi ucideam iubirea, cautand-o strofa cu strofa.
Bausem prea mult în noaptea aceea
si rastimpul ultimei luni îmi aparea lung ca moartea.
O luna - fara vinul catifelat al mainilor ei.
O luna - fara boltile innoptate ale ochilor ei,
O luna - acoperiti de tarana despartirii.
O luna - de când nu mai stiam nici noi de ce ne despartisem.
Poate în mine nu era decât disperata indoiala
de a nu fi ingropat un trup inca viu.
Dar nu: stiam ca totul mi-e în putinta,
si numai sunetul glasului meu
va destrama distanta dintre moarte si viata.
daca ar fi cunoscut telefonul,
romantismul n-ar mai fi cunoscut poezia indepartarii.
Dar eu il aveam, alaturi, semn negru al magiei,
intr-o lume stapanita de cifre,
trebuia sa pronunt doar unul din nenumaratele numere,
aliniate mut în cartea de telefon,
ca niste morminte inchizand tot atatea destine.
Un numar indiferent, dar miraculos,
prin mijlocirea caruia distantele piereau
si eu auzisem - o, de cate ori!-
glasul abisului în care ma arucasem.
Poemul s-a inchinat de mult în fata prozei,
dar bausem prea mult în noaptea – aceea
pentru a mai distila nuantele poeziei.
E ora când totul ti se pare posibil
si am rostit numarul magic.
Si un glas, nu al abisului meu,ci al destinului,
mi-a raspuns, usor plictisit:
- S-a mutat de aici, imediat dupa casatorie...
Noaptea isi sugrumase propia magie.
Ce opera de arta
poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat sa faca din ea opera vietii lui?
Pe firul telefonului se auzea doar un tiuit
venit din marile singuratati
si energiile mele supranaturale
cu care crezusem ca pot invia si mortii
s-au întors asupra-mi, intr-o ploaie intunecata.
S-a mutat...Deci si iubirile se muta!
Trec de pe o strada pe alta,
dintr-un oras în altul,sau,
si mai simplu, dintr-un pat în altul.
Iubirea mea nu era moarta, doar se mutase.
Si de ce nu? Si fluviile isi muta albia,
si pamantul isi mai schimba orbita,
chiar metagalaxia isi muta hotarele.
Sa se mute, deci, si iubirile,
o data, sau de mai multe ori pe an,
carand în camioane sau simple valize
boarfele trecutelor nopti de dragoste!
Sa se marite cu fastul cuvenit,
stergand cu lamaita urma vechilor saruturi.
Asa cum se nasc si mor,
trebuie sa urmeze si ele ciclurile vietii,
sa sufere, sa slabeasca, sa prinda grasime,
sa inseteze, sa sangereze,
sa se bucure de-o haina noua, - ca toti oamenii.
Eu o credeam ingropata de vie
si, la ora când totul ti se pare posibil,
voiam sa o readuc în lume,
în lumea concreta a telefoanelor,
autobuzelor, restaurantelor,
voiam sa inving moartea - si putam s-o inving! -
moarte ce-mi zvacnea, vie, sub tample.
Dar iubirea nu murise.
Se mutase la alta adreasa
Si, fata de acest simulacru de moarte,
magia mea era neputiincioasa.
Nu murise. Isi schimbase numele,
al ei si al strazii,
si, fata de aceasta parodie de moarte,
nici macar faptul ca bausem prea mult în noaptea – aceea
nu mai avea vreo putere.
Doar, pe firul telefonului, un tiuit
venit dim marile singuratati
si un gust putred pe buze.
Eram, ca intotdeauna, desuet si prapastios,
lipsit de sensul elementar al lucrururilor,
sau poate prea cufundat în sensul elementar al lucrurilor.
Era ora când totul ti se pare posibil,
chiar si un infinit limitat,
chiar si o iubire trecatoare.
In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,
scartiind intre renuntari si ispite."
*

„Iubesti - când ulciorul de-arama
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamna,
de foc, de-anotimpul din vine.
Iubesti - când suava icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înramata ca-n rana
stravechiului verde copac.
Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti sa culegi printre umbre
balaiul surâs al comorii.
Iubesti - când simtiri se desteapta
ca-n lume doar inima este,
ca-n drumuri la capat te-asteapta
nu moartea, ci alta poveste.
Iubesti - când întreaga faptura,
cu schimbul, odihna, furtuna
îti este-n aceeasi masura
si lava patrunsa de luna.”
*

„Mainile tale de roua mi-au atins ca intr-un vis sufletul,
iarba de dor, verde si aromitoare, fosnind unduios langa drumul
ce serpuia argintiu spre un loc anume, numai de tine stiut.
Tocmai se desfacusera zavoarele sufletului atinse de iarba fiarelor,
de mana ta ce picura roua, strop langa strop,
arzand de racoarea lacrimii - de tristeaea tacerii orfana de cuvinte...
Tocmai imi inaltasem aripa visului spre un soare fierbinte...
Ma agatam de cuvintele tale ca iedera toamnei sarutata de luna.
Simt si acum atingerea racoroasa a mainii tale,
ce mi-ai pus-o, in joaca, pe frunte.
Simt si aroma ce-mbata mana ta - mana ta ce stie sa dezmierde...
Ratacesc de atunci fara tel, fara soarta,
iar linistea mea, doar dorul, pe taramuri de vis, o mai poarta...
Doar umbra ta visatoare mai sta la marginea dorului meu
nemiscata, sub un tremur de palide stele...
Aiurand catre cer se indreapta sirul de vise ce-mi strabate
cu falfairi, in noapte, umbra unui gand ce mai spera
sa te mai afle, de poate...
Macar in vis ia-mi mana in mana ta
ca sa-ti simt stransoarea fierbinte,
sa-mi ghicesti tremurul lacrimilor, ca o umbra de inima...
Strange-mi mana ca sa te simt aproape, sa simt ca existi...
Esti iubirea mea, unica si irepetabila,
nascuta in clipe de durere, lacrimi si suferinta...
Poate tocmai de aceea te iubesc atat de mult...
Iubirea mea, ce va strabate timpul, dincolo de stele,
de ganduri, de vise, ti-o daruiesc...
Pastreaz-o... pentru vesnicie...”
*

„Ma culcasem lânga glasul tau.
Era tare bine acolo si sinii tai calzi îmi pastrau
timplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile si apele care ti-au cutreierat
noptile.
Sau poate copilaria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Ma jucam cu palmile în zulufii tai.
Erau tare indaratnici
si tu nu ma mai bagai de seama.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar asa, de tristetea amurgurilor.
Ori poate de drag
si de blindete.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Ma culcasem lânga glasul tau si te iubeam.”
*

„Cum sa-mi impiedic sufletul
Sa nu-l ajunga cutremurat pe-al tau?
Cum sa-l inalt deasupra ta
Spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-as aduna
Langa ceva pierdut in intunerec,
Intr-un ungher tacut, strain, neframatand,
Ce nu se-ndeparteaza
Cand adancurile-ti luneca departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioara, pe tine si pe mine,
Ne impreuna totusi asa cum un arcus
Din doua strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioara suntem instrunati?
Si ce artist ne tine-n mana lui,
Cantec cum altul nu-i?”
*

„Invata-ma cu ce sa-ncep intai
si-n care vorbe-anume tuturor
sa spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai,
si cum, de-atatea lumi luminatori,
pe gura ta surasu-i ca un soare;
ei poate niciodata n-or sa stie
din fiecare clipa trecatoare
cum ne-am durat noi cate-o vesnicie
iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas
iti cânt atatea cantece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niste cuvinte simple-ar fi ramas.
Invata-ma cu ce sa-ncep si cum
sa-i spun aceste-i lumi cat mi-i de draga
ca te-a nascut, cu truda ei intreaga,
pe tine, bucuria mea de-acum.
Ea, poate, niciodata n-o sa stie
c-a inflorit în flori si-a curs în ape,
ca din pamânt si sura vesnicie
sa mi te-aduca,-asa cum esti, aproape;
si, fiindca-o sa murim si noi odata,
gandeste-te: n-ar fi pacat sa moara,
cuprinsa-n noi, atata primavara,
si dragostea cu inima deodata?...
De-aceea, spune-mi cum sa-ncep anume,
si eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca dispretuitori de cimitir,
sa ne iubim de-a pururea pe lume”
*

„Frumoaso,
i-s ochii-asa de negri incit seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
ca ochii tai, adinci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vai
si peste munti si peste sesuri
acoperind pamintul
c-o mare de-ntuneric.
Asa-s de negri ochii tai,
lumina mea.”
*

„Iubesti - când ulciorul de-arama
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamna,
de foc, de-anotimpul din vine.
Iubesti - când suava icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înramata ca-n rana
stravechiului verde copac.
Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti sa culegi printre umbre
balaiul surâs al comorii.
Iubesti - când simtiri se desteapta
ca-n lume doar inima este,
ca-n drumuri la capat te-asteapta
nu moartea, ci alta poveste.
Iubesti - când întreaga faptura,
cu schimbul, odihna, furtuna
îti este-n aceeasi masura
si lava patrunsa de luna.”
*

„Tu ai un fel de paradis al tau
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben în ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii în moarte.
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov si rece
si harta serii fara margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini”
*

„Si as dori sa te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.
.....
Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Facut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pâna la urma,
Sintem tentati sa le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sa-l mai dilueze.
......
Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sa se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.
.....
Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vazut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului.”
*

„Nu mai e nici un tren de pierdut,
Zorile cad la picioarele tale,
Orizonturile au disparut
Cu toate punctele cardinale.
Striveste orele-ntre doua soapte,
Mai imprumuta-i veiozei scantei
Si fie-ti mila de aceasta noapte
Arsa de vie in irisii tai.
Nu mai e nici un tren de pierdut,
Timpul face risipa de ore,
Umerii tai neinvinsi de sarut”
*

Gesturi
„Stii,
uneori c-un simplu gest
se fac minuni.
Eu m-am nascut pe corzile unei viori
când,
obosit de-atâtea veacuri
de perfecta singuratate,
ai început sa cânti .
De-aceea, poate,
cântul mi-e ascuns în suflet
si-ngenunchez mereu,
sub magica povara,
sarutând picioarele fiecarui gând
din care s-ar putea naste
o alta vioara .”
*

Mi-e rau
si tare as vrea
sa te am acum aproape.
Dar tu ai plecat demult
si cu ochii tai au plecat
clipele fericirii mele.
Te-ai dus intr-o lume
de care nu vreau sa aud.
Plina de pacat
si decadere
in care te complaci.
Caut sa te scap
dar refuzi categoric
ajutorul meu
in care
mi-am pus toate sperantele.
Acum cand mi-e rau
te vad departe
Doar eu sunt aici
singur si cu mine
din care
impart
tuturor ce vor
cate-o bucata
pentru a cunoaste
adevarul.
*

„Înca nu stii
ca totul în viata doare,
ca în mine totul e pustiu,
ca pasii,
oricât de adânc i-ai sapa în nisip,
dispar
în bataia vântului.
....
Pretutindeni,
mereu
se petrec lucruri imposibile.
....
Doar tu
înca nu stii
ca poti stârni furtuni,
ca furtunile rascolesc nisipuri,
ca undeva, ascunse adânc în desert,
tremura izvoare...
….
Stii,
uneori c-un simplu gest
se fac minuni.
...
Eu
m-am nascut pe corzile unei viori
când,
obosit de-atâtea veacuri
de perfecta singuratate,
ai început sa cânti .
...
De-aceea, poate,
cântul mi-e ascuns în suflet
si-ngenunchez mereu,
sub magica povara,
sarutând picioarele fiecarui gând
din care s-ar putea naste
o alta vioara .”
*

„Cine sunt ?
O singura întrebare
cu prea multe raspunsuri,
atât de multe
încât
sub pleoapele sufletului
nu mi-a ramas loc
decât pentru o singura lacrima.
Sunt
cine vreau sa cred
ca sunt:
un val spargându-se de tarm
la ceas dinainte hotarât
sau tarm
în bataia valurilor .
Si,cum nu stiu înca bine
cine sunt,
mi-e sufletul doar o lacrima
în care încearca
sa se oglindeasca
fara stire
o stea.”
*

„Când totul e pierdut
si nu mai poti sa-ti faci în suflet adapost,
spre cine ti se-ndreapta pasul mut
si fara rost ?
Spre care înaltimi ridici sau prabusesti
pumnul nebun de zacaminte sufletesti
eliberat
de toate câte-au fost lovite ?
Când te-ai descoperit uitat
si spulberat
de vântul care îti arunca-n valuri
o ultima frântura de catarg,
spre care maluri
rechemi tacerile pierdute-n larg ?
Spre care timp sa-ti ancorezi privirea
când fiecare-avem în noi
iubirea
si-un timp în care nu putem ierta
decât în doi ?”
*

Înca nu stii
ca totul în viata doare,
ca în mine totul e pustiu,
ca pasii,
oricât de adânc i-ai sapa în nisip,
dispar
în bataia vântului.
Pretutindeni,
mereu
se petrec lucruri imposibile.
Doar tu
înca nu stii
ca poti stârni furtuni,
ca furtunile rascolesc nisipuri,
ca undeva, ascunse adânc în desert,
tremura izvoare...
*

„Pana sa te cunosc ,am iubit marea
pana sa te cunosc,am iubit muntii,
pana sa te cunosc,am iubit cerul.
pana sa te cunosc,am iubit iubirea.
pana sa te cunosc,am iubit cunoasterea.
te-am cunoscut si tot ce-am iubit a devenit TU
tu,acest urlet din adancul cel mai adanc al fiintei
mele.
te-am cunoscut si de-atunci,
nu ma mai recunosc"
*

„Acum cand au trecut zeci de ani de atunci
imi dau seama ca parul tau era in flacari
ca astfel mi te infatisai de fiecare data
fara ca eu sa observ
azi cand au trecut zeci de ani de ieri
vad ca si sanii tai ardeau
cu cate o flacara fiecare
iar despre restul corpului ce sa mai spun?
eram inconjurat de flacari
pe care in marea mea nepricepere
le stingeam rand pe rand
grabit spre noaptea cea vesnica"
*

„Ne cunoastem,
ne-am intalnit intr-o zi
pe pamant,
eu mergeam pe o parte a lui
tu pe cealalta.
tu erai asa si pe dicolo,
o,erai ca toate femeile,
uite,ca ti-am retinut
chipul.
eu m-am emotionat
si ti-am spus ceva cu mana pe inima,
dar n-ai avut cum sa m-auzi.
pentru ca intre noi treceau intr-una masini
si pe ape si mai ales munti
si tot globul.
m-ai privit in ochi
dar ce sa vezi?
in emisfera mea se facuse noapte
ai intins mana:ai dat de un nor
eu am cuprins de umeri o frunza"
*

"Celui care a fost iubit o singura data
si a dat dragostei cu piciorul
platind pe urma tot restul vietii
cine-i va spune
ca esti una la douazeci si ceva de ani
si alta peste inca douazeci si ceva
nu va face decat sa propage
o minciuna bine tintita de secole
pana la noi
si care zboara peste capetele noastre
aplecate
sper alte zari fericite
in viitorul apropiat
pe cerul lumii
pe lume a cealalta
iar acum ce poate sa ramana
din dragostea aceea
altceva decat cenusa
ei si a lui
o mana de praf usor ca fulgul
cum erau si sufletele lor
atunci
un pumn de secunde uscate
zvarcolndu-se in departare
desi mai vin si azi aceleasi zile
de noiembrie cetoase
pe lungile bulevarde pustii
ce lui care a fost iubit o singura data
si a dat dragostei cu piciorul
ii ajunge pedeapsa unei vieti
in ultima clipa
el poate sa spuna
ca aplatit pt toate.”
*

"Cand am sa mor
sa ma ingroape
in lumina ochilor tai.
lumea,
venita la mormantul meu,
va sta ingenuncheata
in fata ta mereu.
ca nimeni sa nu-mi joace pe mormant
ingroapa-ma -n lumina
ochilor tai,
femeie de pe urma,
femeia mea dintai.”
*

„Voi striga spre tine
in asa fel
incat sa ma poti auzi
ma voi desfasura
in pantecul tau
in asa fel
incat sa-ti poti da seama
ca vreau
sa raman nenascut
ma voi indeparta
de tine
in asa fel
incat sa nu-ti poti da seama
ca nu pot muri
iubindu-te”
*

"Daca te-ai indeparta putin,
dragostea mea ar creste
ca aerul dintre nori
daca te-ai indeparta mult,
te-as iubi cu muntii si cu apele
si cu orasele
care ne despart.
daca te-ai mai indeparta
cu o zare
la profilul tau s-ar mai adauga soarele,
luna si jumatate din cer"
*

"Poti sa apari in ferestre goala
tinand discursuri interminabile
despre tehnologia dragostei
poti sa masori in rochie de aur
trezoreria regilor
blestemati sa te iubeasca
pana la moarte
poti sa inventezi o sumedenie de lucruri noi
care fac placere
trupului meu
incapabil sa tina suparare
poti sa fii cea mai
neintrecuta
pe terenurile de tenis ale inteligentei
dar cu mine- afla-
ai terminat-o."
*

Romanta meschina
„Daca-ai crezut c-ar fi putut sa fie
Ceva mai mult decat ce-a fost, te-ai inselat!...
N-a fost decat un inceput de nebunie,
De care-ntamplator ne-am vindecat!...
N-a fost decat un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris in vis,
In cinstea celei mai frumoase fete,
Si-a-nebunit de-ndata ce le-a scris!...
N-a fost decat ce nu se poate spune
Decat cu ochii-nchisi si pe-noptat,
In ritmul unui inceput de rugaciune
Pentru iertarea primului pacat!...
N-a fost decat ce-a trebuit sa fie,
Si, daca-a fost cu adevarat ceva,
N-a fost decat un strop de vesnicie
Deprins dintr-un meschin "et caetera"!...”
*

Va fi...
„Va fi intr-o noapte calda de mai.
Cand vei intra
In parcul meu,
Nisipul aleelor desarte,
Imbratisand pantofii tai albi, vei tresari...
La revederea celei venite de departe
Copacii voi zambi...
Ferestrele-mi inchise se vor deschide iar,
Si-n vazele uitate pe albe etajere,
Buchetele uscate de alb margaritar
Vor palpita
Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!...
Va fi-ntr-o noapte calda de mai.
Cand vei veni,
"Olimpia" din cadru-i iti va surade iar,
Ceasornicu-n perete va respira mai rar
Si mutele covoare, pe jos, vor tresari...
Demonul nebuniei va coborî din nou
Pe-albastrele sofale
Si albele dantele,
Aripa lui va stinge lumina-n candelabru,
Iar noi,
Sub ocrotirea tacutelor perdele,
Postum ca si-ngropatii de vii, intr-un cavou,
Ne vom iubi-n parfumuri de brad si de cinabru.
Si apoi...
Va fi intr-o seara poate ca si-alte seri.
Va fi
O seara de octombre cu palpitari discrete
De frunze,
De imagini,
De ploapae
Si regrete...
Vai!... cea din urma seara cand tu vei mai veni
Va fi o aiurare de toamna pe sfarsite,
O aiurare-n versuri brodate pe-o batista -
Simbulul despartirii...
Si-atata tot...
Si-apoi
Nu va mai fi nimica,
Nu va mai vai nici soare,
Nu va mai fi nici luna,
Nici stele cazatoare...
Si fata de noi singuri,
Poate,
Nu vom mai fi nici noi!...”
*

„Cântec de dor
Ma culcasem lânga glasul tau.
Era tare bine acolo si sinii tai calzi îmi pastrau
timplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile si apele care ti-au cutreierat
noptile.
Sau poate copilaria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Ma jucam cu palmile în zulufii tai.
Erau tare indaratnici
si tu nu ma mai bagai de seama.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar asa, de tristetea amurgurilor.
Ori poate de drag
si de blindete.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Ma culcasem lânga glasul tau si te iubeam.”
*

Rana
I
„Vai mie, rana s-a inchis
vai, singele s-a uscat
si a facut coaja.
oh, doamne, m-am vindecat!
de-acum o sa ma mestece fericirea
o sa ma sfirtece seninatatea
si nebunia care a fost n-o sa mai fie de-acum niciodata,
nu, n-o sa-i mai sarut umarul.
viata o sa-mi treaca in pace si armonie
cu lecturi bogate, cu mese regulate.
sanatatea o sa-mi manince plaminii.
ratiunea o sa-mi sfisie creierul.
vai, rana, rana mea draga
rana placuta vietii mele
rana pentru care am trait, pe care mi-am zgindarit-o cu unghiil
s-a inchis. oh, doamne, sint vindecat!
si niciodata febra n-o sa-mi mai aprinda
veioza vietii pina la ars.
II
sa accept evidenta: nu mai pot sa scriu poezie.
nu mai sint in stare, ceva in mine nu mai colaboreaza.
am scris ani de zile cu ura, cu dragoste, iar acum
creierul meu e mort.
am pornit la maraton ca pe suta de metri
am vrut totul deodata, am vrut sa-mi inneb
innebunesc cititorul.
am uitat ca viata e lunga.
nu-mi imaginam ca o data ma voi opri, voi plati
ca tot ce am facut vreodata se va intoarce impotriva mea
si nu voi putea sa ma ajung din urma
si orice incercare de a mai face ceva
va fi o noua dezamagire.
ce voi mai scrie inca patruzeci de ani?
o sa string din masele, o sa scriu articolase de critica
sau cine stie ce amintiri
o sa suport condescendenta tinerilor, o sa las nasul in jos
cind o sa vina vorba despre poezie, o sa fac traduceri
ca sa nu ma uite lumea, ca sa para ca mai traiesc.
sau o sa-mi public cindva un volum de versuri din tinerete
atit de proaste, ca nu le bagasem in nici o carte
si o sa am un succes "de prestigiu", mi se va spune "autorul
poemelor de amor",
precursorul a dumnezeu stie ce poezie va mai fi pe atunci...
nu stiu, nu stiu...
prieteni mai tineri, sa nu faceti ca mine.
calculati-va poezia pentru saizeci de ani.
eu? nu stiu ce drum sa mai apuc, ce s-ar mai putea face
si nu stiu ce trebuie sa mai simt si ce mai pot sa imaginez.
de data asta chiar cred ca mi s-a infundat.
voi fi un poet batrin, care n-a mai scris de decenii
un supravietuitor al propriei morti
si care mai bine n-ar fi facut nimic niciodata.
III
oare s-a terminat viata? oare sint terminat?
sint un esec? voi fi pulbere?
va veni moartea iar tu ma vei dispretui.
va fi groaznic, groaznic.
voi fi singur, mai singur decit toti oamenii, singur.
fara nimeni, fara odihna.
voi intelege totul, ah, intelege-ma, si toti ma vor iubi,
toti isi vor aduce aminte.
sint pierdut, pierdut.
musca-mi tu gura.
o sa ploua nasol pe drumuri, o sa fim uzi pin-la piele.
o sa invatam sa urim
va veni toamna, toamna mintii, inecul.
vom avea gura moale si calda, va veni luna
vor veni norii sa ne cunoasca
si vom muri, vom face dragoste.
da, da, stai acum linga mine, priveste-ma. sint terminat, terminat.
va fi numai moarte in jur.
stelele vor fi moarte, bot linga bot ca niste ciini de pe strazi.
vor muri unghiile.
gata. stai linga mine. a avut rost?
ne-am trezit traind.
a fost groaznic: am trait.
a fost groaznic, groaznic. „
*

AM CAUTAT IUBIREA
„ Am cautat iubirea, ca pe-o cetate sfanta
ca pe un cer de cantec in lumea de dureri.
Am dat navala-n viata spre tot ce ochiu-ncanta
Si-am intalnit durerea. Dar cerul nicaieri.
Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamant edenic, de pace troienit,
sa spun o data clipei: "Ramai, esti prea frumoasa".
Si-am strabatut pamantul, dar pace n-am gasit.
Am cautat iubirea ca pe un cer al firii
Si-am vrut sa-i ies in cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii
Si-am spart in tandari cupa, caci n-am gasit nimic.
Am cautat zadarnic. Dar intr-o primavara,
am intalnit in cale deodata un drumet.
Pe umerii sai trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.
Trecea pe-o cararuie intampinand batjocuri,
lasand sa-i rupa cainii din haina cate-un fald.
Urca pe colt de stanca. Si-n urma lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece, sclipiri de sange cald.
Si totusi in privire avea un cer de taina
cum n-am vazut in lume, in ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult mai grea ca plumbul era povara lui.
M-am ridicat degraba si l-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara in sarcina a strans.
Dar am vazut ca viata ca de-un prapad se curma,
cand am privit prin zdrente cutremurat de plans.
Caci se vedea-n povara un clocot ca de cloaca,
un colcait de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred in lumea astra-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei lui fapturi.
-Dar unde duci, straine, povara ta ciudata,
povara de osanda sub care-atat te- apleci?
am intrebat drumetul. Si El mi-a spus in soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci...
-Dar tu, vorbi strainul, urcand incet privirea,
dar tu pe cine cauti innourat si crunt?
-Eu ... am raspuns in sila, eu ... cautam iubirea ...
-Iubirea? ... fu raspunsul strainului. Eu sunt ...”
*

„Viata mea se ilumineazã
Parul tau e mai decolorat de soare,
regina mea de negru si de sare.
Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat
ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.
Si viata mea se ilumineaza,
sub ochiul tau verde la amiaza,
cenusiu ca pamantul la amurg.
Oho, alerg si salt si curg.
Mai lasa-mã un minut.
Mai lasa-mã o secunda.
Mai lasa-mã o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-mã o briza, o unda.
Mai lasa-mã un anotimp, un an, un timp.”
*

Iertãrile
„Tu sa ma ierti de tot ce mi se-ntampla
ca ochii mei sunt cand senini cand verzi
ca port ninsori sau port noroi pe tampla
ai sa ma ierti altfel ai sa ma pierzi
vad lumea prin lunete maritoare
si vad gradini cu arme mari de foc
sub mana mea deja planeta moare
si in urechi am continentul rock
ai sa ma ierti ca sunt labilitate
ca trec peste extreme fulgerand
ai sa ma ierti preablanda mea de toate
eu sunt nemuritorul tau de rand
ai sa ma ierti ca nu pot fara tine
si daca n-ai sa poti si n-ai sa poti
mie pierzandu-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toti
si cum se-ntampla moartea sa le spele
pe toate-nobilandu-le fictiv
ai sa te-apleci deasupra mortii mele
si tot ai sa ma ierti definitiv
ai sa ma ierti in fiecare noapte
si-am sa te mint in fiecare zi
si cat putea-va sufletul sa rabde
cu cat iti voi gresi te voi iubi”
*

Adam
Cu toate ca se afla in rai,
Adam se plimba pe alei preocupat si trist
Pentru ca nu stia ce-i lipseste.
Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva
Dintr-o coasta a lui Adam.
Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune
Incat chiar in clipa aceea
Si-a pipait coasta imediat urmatoare,
Simtindu-si degetele frumos fulgerate
De niste sini tari si coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O noua Eva rasarise in fata lui.
Tocmai isi scosese oglinjoara
Si se ruja pe buze.
"Asta e viata!" - a oftat Adam
Si-a mai creat inca una.
Si tot asa, de cate ori Eva oficiala
se intorcea cu spatele
Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie
Adam scotea la lumina o noua cadina
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Aceasta creatie desantata a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste
Si l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.
*

„Ma zaresc la marginea universului
In care orice punct e centru
Sprijinit de o stea de gheata
Invaluit de un familiar mister...
E alb si liniste
Si nu pot sa-mi misc picioarele
Prinse intr-un rau de gheata
In care stau uscate
Frunzele sarutarilor si surasurilor
Si privesc inainte, ca in transa
Cu ochi albastri de cristal...”
*

„O, cum sa-mi tin eu sufletul meu, ca
sa nu se atinga de al tau? Si cum sa fac
ca de pe tine pe-alte lucruri sa se aline?
Ah, bucuros as vrea sa-i aflu undeva
un adapost, in locuri calme si straine
pierdute parca-n intuneric, care tac,
in timp ce-adincurile tale suna pline.
Dar toate cite ne ating pe amindoi
ne impreuna-asemenea unui arcus pe noi
si-un glas din doua strune isca-n vint.
Ce instrument ne-ncoarda si ne-ngina?
Si ce violonist ne tine-n mina?
O, dulce cint.”
*

„Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa,
Cand cu buzele de sange si cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamna te opreai incet, sfioasa,
Lasand spre amorul inteles de-atatea ori?...
Asteptai sa fiu poetul indraznet ca niciodata
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sarutari
Te duceai mereu nainte inspre-o umbra intunecata
Ca o pala ratacire coborand din alte zari.
Ah, mi-ai spus atat de simplu ca ti-e sete de iubire
Neascultand decat soptirea singuraticei paduri,
Iti opreai cu mana sanul si zambea a ta privire,
Chinul departarii noastre neputand sa-l mai induri.
Ha, ha, ha, radea ecoul, de radeam de-a ta placere,
Intre om si-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lasat sa-nsiri povestea cu dureri si cu mistere
Pentru mine, ca oricarui trecator necunoscut.
Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa,
Cand, in soaptele padurii, poate ca te-am sarutat
Ascultand ecoul rece, inspre toamna friguroasa
Ce-aducea-ntalnirii noastre un adio-ndepartat?”
*

Singur, singur, singur,
Intr-un han, departe --
Doarme si hangiul,
Strazile-s desarte,
Singur, singur, singur...
Ploua, ploua, ploua,
Vreme de betie --
Si s-asculti pustiul,
Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua...
Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine --
Si de-atita vreme,
Nu stie de mine,
Nimeni, nimeni, nimeni...
Tremur, tremur, tremur,
Orice ironie
Va ramine voua
Noaptea e tirzie,
Tremur, tremur, tremur...
Vesnic, vesnic, vesnic,
Rataciri de-acuma
N-o sa ma mai cheme
Peste vise bruma,
Vesnic, vesnic, vesnic...
Singur, singur, singur,
Vreme de betie --
I-auzi cum mai ploua,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur...
*

„Când amintirile-n trecut
Incearca sa ma cheme,
Pe drumul lung si cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Si azi aceleasi stele,
Ce-au luminat atât de des
Induiosarii mele.
Si peste arbori rasfirati
Rasare blinda luna,
Ce ne gasea imbratisati
Soptindu-ne-mpreuna
A noastre inimi isi jurau
Credinta pe toti vecii,
Când pe carari se scuturau
De floare liliecii.
Putut-au oare-atita dor
In noapte sa se stinga,
Când valurile de izvor
N-au incetat sa plinga,
Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-si,
Când ochii tai, tot inca mari,
Se uita dulci si galesi?”
*

„Cand vei vedea intre-ntre geamuri, la fereastra,
O cupa de cristal,
Si-n cupa de cristal, o floare-albastra -
Simbolul unui rendez-vous banal
Oricine-ai fi, sa intri fara teama,
Caci gura mea te-asteapta
Si trupul meu te cheama!...
…
Necunoscut, sau prieten vechi
Nu-mi pasa!...
Oricine-ai fi, tu poti intra oricand la mine-n in casa
Caci casa mea e casa tuturora,
E madreporul magic de margean
Spre care navile-si indreapta prora,
Sa-si caute adapost in plin ocean...
…
Si-asa cum sunt -
Femeie sau fecioara,
Plebeie anonima sau regina –
Eu te primesc cu aceeasi simpatie
Si-oricine-ai fi,
Al meu esti pe vecie!”